USL: Lovitura de stat a început odată cu decizia PDL de a boicota referendumul
Secretarul general adjunct al PNL, Dan Mihalache, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că adevărata lovitură de stat a început marți, odată cu decizia PDL de a boicota referendumul și cu anunțul lui Traian Băsescu privind întoarcerea sa la Cotroceni indiferent de rezultat.
“USL dorește să atragă atenția opiniei publice interne și internaționale asupra faptului că adevărata lovitură de stat în România a început ieri, odată cu decizia PDL de a boicota referendumul și cu anunțul pe care, cu seninătate, domnul Traian Băsescu l-a făcut, că se întoarce la Cotroceni indiferent de rezultat”, a spus Mihalache. El a precizat că, practic, Traian Băsescu și PDL au recunoscut, prin luarea deciziei de a boicota referendumul, că nu mai au nicio șansă de a obține voturile și încrederea românilor și că singura modalitate în care își pot păstra scaunul e una de ordin procedural.