Urmează schimbări uriașe: Ce se întâmplă cu restaurantele KFC din România
Sphera Franchise Group, compania care administrează restaurantele sub brandurile KFC, Taco Bell și Pizza Hut de pe piața locală, are în plan deschiderea de noi unități, însă dezvoltarea nu va mai fi una agresivă, așa cum a fost în ultimii…
Sphera Franchise Group, compania care administrează restaurantele sub brandurile KFC, Taco Bell și Pizza Hut de pe piața locală, are în plan deschiderea de noi unități, însă dezvoltarea nu va mai fi una agresivă, așa cum a fost în ultimii ani. Călin Ionescu, CEO al Sphera Franchise Group, spune că atenția se va îndrepta către adăugarea de localuri de tip drive-thru.
♦ Sphera Franchise Group este compania care administrează lanțurile de restaurante KFC, Pizza Hut și Taco Bell în România, dar are operațiuni KFC și în Italia și Republica Moldova. Grupul are aproape 170 de restaurante pe toate cele trei piețe.
Sphera Franchise Group, compania care administrează restaurantele sub brandurile KFC, Taco Bell și Pizza Hut de pe piața locală, are în plan deschiderea de noi unități, însă dezvoltarea nu va mai fi una agresivă, așa cum a fost în ultimii ani. Călin Ionescu, CEO al Sphera Franchise Group, spune că atenția se va îndrepta către adăugarea de localuri de tip drive-thru.
„O să existe o dezvoltare, dar nu va mai fi o dezvoltare agresivă pentru că suntem un brand matur în piață. O să ne concentrăm mai mult atenția pe deschiderea de unități drive-thru, care ne permit să operăm pe toate canalele de vânzare și care ne permit totodată să fim în proximitatea consumatorilor. Probabil vom mai inaugura între 15 și 20 de unități în plus față de cele pe care le avem acum“, spune Călin Ionescu, prezent în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor, un proiect Ziarul Financiar și Alpha Bank.
Sphera Franchise Group este compania care administrează lanțurile de restaurante KFC, Pizza Hut și Taco Bell în România, dar are operațiuni KFC și în Italia și Republica Moldova. Grupul are în portofoliu aproape 170 de unități pe toate cele trei piețe.
Pentru anul acesta, compania și-a bugetat investiții de 69 de milioane de lei, bani care vor merge către deschiderea de noi restaurante și către remodelarea unora deja existente. Compania are în plan dezvoltarea a șase drive-thru-uri în 2024. Acestea vor fi asociate brandului KFC.
„În anii următori, ne vom hotărî cum vom dezvolta și Taco Bell și Pizza Hut. În SUA există drive-thru-uri și pentru aceste branduri“, precizează Călin Ionescu.
Managerul companiei se așteaptă la o creștere de circa 12% a veniturilor în acest an ca urmare a expansiunii actuale și a celei recente.
„Sperăm să fie un an cu mai puțină incertitudine, ne-am propus o creștere a cifrei de afaceri cu 12% peste nivelul din 2023. Sunt localuri inaugurate în urmă cu unu-doi ani, care trebuie să ajungă să performeze așa cum au fost ele gândite“, spune el.
Sphera Franchise Group a încheiat anul trecut cu vânzări cumulate – pe toate cele trei piețele și sub toate brandurile – de 1,47 miliarde lei, în creștere cu 11% față de 2023. De asemenea, grupul a avut un profit net de 80 milioane lei, după un avans de 80%.
Afacerile companiei au crescut și datorită inflației, care însă a scăzut puterea de cumpărare a clienților. Călin Ionescu spune că oamenii au căutat tot mai multe oferte.
„După efervescența din 2022, când consumul a crescut puternic după ridicarea restricțiilor, anul trecut, din cauza anunțării unor măsuri economice, a existat o reținere a clienților, cumva o încetinire a ritmului de creștere a consumului“, spune el.
Inflația se află pe un trend de scădere, astfel că în februarie a fost de 7,2%, în timp ce în martie aceasta a coborât la 6,7%. Deși trendul este unul descrescător, România are cea mai mare inflație din Uniunea Europeană, un nivel dublu față de media europeană.
Călin Ionescu este de părere că dacă acest trend descrescător al inflației va continua, astfel că ar putea exista o stabilizare a prețurilor.
„Anul acesta inflația nu va fi o provocare, asta dacă nu se întâmplă ceva deosebit. Nu cred însă că vom putea discuta despre o deflație“, mai spune Călin Ionescu.