Următorii 20 de ani. Ce ne așteaptă!

România anului 1989 și până la finalul anilor ’90 era secătuită de cunoștințe tehnologice, de piețe de desfacere și de bani. Investițiile străine au adus bani, knowledge, piețe și au pregătit generații întregi de angajați.

Pe lângă investițiile străine au putut să crească și afacerile private românești mai curate, nu numai cele făcute cu statul și cu devalizarea statului.

Banii de la UE – intrări de 45 de miliarde de euro în ultimii 10 ani, din care am dat înapoi 15 miliarde de euro – s-au reflectat în creșterea PIB/locuitor de la 39% în 2006 la 58% în 2016 față de media UE. Zona București-Ilfov are un PIB/locuitor peste media UE.

Fără investitorii străini care au schimbat peisajul gri al economiei românești de la finalul anilor ’90 și fără banii UE, nu ar fi plecat din țară 4 milioane de români, ci 8 milioane, cu noi în frunte.

Din rațiuni politice și economice, investițiile străine și extinderea UE au venit în România pentru forță de muncă, piață de desfacere și liniște. Gândiți-vă că Europa traversează cea mai lungă perioadă de pace și prosperitate din toată istoria ei.

Extinderea UE a însemnat atragerea unei forțe de muncă din România în țările puternice din UE care aveau nevoie de oameni care să muncească – 4 milioane de români sunt peste granițe, din care peste 3 milioane în Europa –, iar pentru restul de forță de muncă au venit în România, unde angajează 1,5 – 2 milioane de oameni din totalul de aproape 5 milioane de angajați.

Cu 1,5 – 2 milioane de oameni angajați în România, multinaționalele controlează 50% din totalitatea businessului de pe plan local.
Ce se întâmplă și ce se va întâmpla în continuare într-un ciclu de 10 – 20 de ani?

1. Multinaționalele vor fi în frutea creșterii salariului minim pentru că vor avea nevoie de forță de muncă. De ce spun asta: când au venit în România, multinaționalele care își bazau businessul pe lohn au făcut tot ce le era în putere pentru a ține salariile jos. Acest lucru a avut în timp un efect advers: i-a trimis la muncă în străinătate pe o bună parte din români.

Ce se întâmplă acum? Multinaționalele au investiții de făcut pentru că economia Europei și-a revenit după criză, dar nu au oameni, iar acest lucru începe să se vadă în business. Dacă ar fi acceptat și ar fi susținut mai din timp creșterea salariului minim, poate 1 milion de români din 4 milioane ar fi rămas în țară, iar multinaționalele ar fi avut de unde să aleagă. Așa, acum costă mai mult să găsești pe cineva să vină la muncă decât dacă ai fi avut un salariu minim mai mare.

În acest joc al salariului minim, companiile românești nu contează, pentru că nu au forță economică să miște lucrurile. Și oricum antreprenorilor români le convine un salariu minim mic.

2. Multinaționalele au angajat mai mult de jumătate din competența din România, la un preț extraordinar. Dar nu au pus nimic în loc, nu s-au uitat ce se întâmplă în școală, nu s-au îngrijit ca fluxul de sânge proaspăt să curgă în continuare, iar acum s-au trezit că școala și educația în totalitate nu oferă ceea ce așteaptă ei.

Pentru că au lăsat educația la mâna politicienilor, iar clasa politică s-a deteriorat an de an, nu mai are cine să vină din urmă. Bazinul școlii seacă an de an. Educația și școala nu trebuie lăsate numai în mâna statului, pentru că întotdeauna economia va merge mai repede, iar școala nu poate să țină pasul. Așa că acum multinaționalele trebuie să pună mâna și să facă educație ca să-și țină businessul competitiv.
3. Multinaționalele au venit în România, cel mai adesea, prin investiții de la zero și prin achiziția companiilor românești fie de la stat – cele mai mari, de monopol (businessul ideal al capitalismului) –, fie au achiziționat afacerile antreprenorilor români.

în cinci ani, cred că nu mai rămâne picior de antreprenor român mare și mijlociu, pentru că deja fondatorii sunt epuizați și nu mai au energie și nici urmași pentru un nou ciclu. Bineînțeles că sunt și excepții, dar nu schimbă datele problemei.

La un moment dat, multinaționalele se vor trezi că sunt singure în piață și nu mai au cu cine să se lupte și se vor transforma treptat în niște businessuri grase, din ce în ce mai puțin competitive. Ce va urma atunci? Fie multinaționalele vor crea ele incubatoare pentru a găsi noi idei (odată ce multinaționalele devin puternice creativitatea scade), fie grăsimea lor va permite apariția unor afaceri noi care au puterea să se miște mai repede. Gândiți-vă cum au apărut Google, Facebook sau Amazon. Păstrând proporțiile, așa se va întâmpla și pe piața românească.

Din rațiuni economice și nu în ultimul rând politice, pentru a face față Chinei, multinaționalele vor fi nevoite să majoreze salariile, să se ocupe de educație și să creeze propriul ecosistem de antreprenoriat, adică să se transforme într-un stat, ceea ce de fapt sunt acum, prin puterea pe care au căpătat-o.