Următoarea mare criză

În perioada lui Welch, unul dintre cei mai bine cotați lideri de companii din istorie și unul dintre primele staruri CEO ale lumii, veniturile GE au crescut cu 385%, iar capitalizarea bursieră a companiei cu 4.000%. Welch a preluat compania în 1981, la începutul unei epoci de creștere economică, o piață „bull“, cum îi spun amercanii. De remarcat discrepanța, dacă îi putem spune așa, dintre creșterea veniturilor și cea a capitalizării bursiere a companiei, care vine dintr-un fapt simplu: General Electric câștiga bani mereu și mereu, cu perseverență, un fapt care conferea investitorilor ecelei epoci un sentiment de siguranță, sentiment care s-a transferat în achiziția de acțiuni.

În epoca Immelt, care a venit la conducerea GE în plină criză dotcom, a apărut managementul modern, dacă putem, iarăși, să-i spunem așa; de pildă manipulări ale câștigurilor (în 2009 GE plătea o amendă de 50 de milioane de dolari impusă de Securities and Exchange Commission, la sfârșitul unei investigații care releva că au „vândut“ locomotive unor instituții financiare, de exemplu). În același timp trebuie spus că subcreșterea constantă de pe vremea lui Welch se datora managerierii câștigurilor, a transferului de bani dintr-un buzunar în altul. Al companiei, evident. Indiferent de metode, de piețe în urcare sau în criză, este clar că avem o separare între două sisteme, între două moduri de a face afaceri: abordarea tenace a lui Welch, cumva tributară cumințeniei anilor de boom de după cel de-al doilea război mondial, și cea exuberantă, să-i spunem, a lui Immelt, în ton cu epoca internetului.

Mi-am adus aminte de acest grafic, twitter-it de cineva, în momentul în care am citit că Apple a devenit prima companie din lume de 700 de miliarde de dolari. Inițial, mi-am spus că este un semnal al acelui bubble tehnologic de care se tot teme lumea în ultimii doi-trei ani: capitalizări uriașe, IPO-uri gigantice, o frenezie a tranzacțiilor, tineri softiști deveniți milionari peste nopate, un șuvoi de bani spre oricine are o idee și tăria să o susțină, totul augumentat cu doze de Facebook și de Alibaba.

Pe urmă mi-am dat seama că temerile mele sunt oarecum nejustificate și că o nouă criză este destul de puțin probabilă, mai ales că nici nu s-ar vedea prea bine în climatul internațional destul de încărcat de acum – temeri de război, datorii neplătite, crize politice, tot felul de „leaks“-uri. Ce criză mai poți trăi într-o lume în care Baltic Dry Index a atins 666 de puncte, întreb?

Marea criză a vremurilor ce vor veni nu va fi tehnologică sau financiară, ci umană. Robert Reich, profesor de economie și fost oficial în administrația Clinton, vorbește de o întoarcere în mentalitățile secolulului XIX. Lumii i-a trebuit destul de mult timp să treacă de la exploatare la decență și o anume corectitudine – siguranța locului de muncă, salariu minim, program de lucru, eliminarea muncii copiilor. Actuala criză a deteriorat din nou echilibrele de pe piața muncii, iar oamenii valorează mai puțin, pur și simplu. Politicienii, corporațiile și instituțiile financiare, spune Reich, au câștigat destulă putere pentru a reorganiza piața muncii în așa fel încât să își sporească averile, iar oamenii au rămas undeva în urmă. Confirmarea este chiar în statisticile recent apărute, care arată că 1% din cei mai bogați oameni ai planetei vor ajunge în scurt timp să dețină mai mult de jumătate din averea mondială – de la 44% în 2009 au ajuns să dețină 48% în 2014. Echilibrele sociale ale lumii sunt fragile, și din această cauză vedeți acest text într-o revistă de afaceri; oamenii trebuie să înțeleagă că în lipsa unor standarde, totul se poate nărui destul de ușor.