Unul dintre liderii din industria turismului din România vorbește despre cea mai bună perioadă în care îți poți lua o vacanță. Când îți poți lua bilete de avion cu mai puțin de 30 de euro?
Pentru Daniel Truică, CEO și fondator al platformei Vola.ro, s-ar zice că orice oraș al lumii este mai accesibil decât pentru majoritatea călătoriloR români. Totuși, străbate în continuare cu plăcere străzile Bucureștiului, pe care îl consideră și cel mai apropiat…
Pentru Daniel Truică, CEO și fondator al platformei Vola.ro, s-ar zice că orice oraș al lumii este mai accesibil decât pentru majoritatea călătoriloR români. Totuși, străbate în continuare cu plăcere străzile Bucureștiului, pe care îl consideră și cel mai apropiat de parcursul său profesional din punctul de vedere al evoluției. Cum a fost însă perioada recentă pentru Vola.ro și care sunt cele mai noi trenduri observate de el în industria turismului?
2022 a fost cu siguranță cel mai bun an din istoria noastră de 15 ani și cred că suntem bine poziționați să creștem și în 2023. Estimăm că o să creștem cifra de afaceri cu aproximativ 20% față de 2022, iar pe partea de profit cred că o să creștem cu 500% față de 2019, ultimul an înainte de pandemie”, descrie Daniel Truică, CEO și fondator al platformei pentru călătorii Vola.ro, felul în care a evoluat businessul pe care îl reprezintă în ultimii ani. Platforma se adresează mai ales românilor care călătoresc frecvent, fie în interes de muncă, fie pentru vacanță, însă, de-a lungul anilor, și-a tot extins audiența.
„Cred că principalul motiv pentru care românii aleg Vola.ro este siguranța pe care le-o oferim atunci când vine vorba de călătorie, încrederea pe care am reușit să o câștigăm în piață. Platforma reunește oferte de zbor la tarife accesibile, instrumente care îi ajută să găsească rapid cele mai bune prețuri, cazări, opțiuni de transfer, plus servicii de asigurare a călătoriei lor, ceea ce înseamnă că, în cazul în care zborul lor este amânat/anulat sau dacă ei trebuie să amâne deplasarea, echipa Vola.ro le oferă asistență în funcție de nevoile lor. În acest fel, nu există riscul să piardă banii sau să nu ajungă la destinație.” În același timp, în jur de 40% dintre rezervările efectuate pe platforma lor sunt zboruri combinate, care, potrivit lui Truică, fie nu pot fi găsite pe alte platforme, fie ar fi greu de cumpărat pe bucăți direct de la companiile aeriene.
2022 a fost un an foarte bun pentru afacerea pe care el o dezvoltă din 2007, evoluție argumentată de executiv prin cifre: comparativ cu anul 2021, au reușit să își dubleze afacerile, să crească numărul numărul tranzacțiilor intermediate la 73 de milioane de euro (față de 40 de milioane de euro, cât au avut în 2021). În 2021, cel mai recent an pentru care există informații publice disponibile, Vola.ro a ajuns la o cifră de afaceri netă de aproximativ 31,3 milioane de lei. Au dezvoltat, de asemenea, și servicii noi (Vola Flex și Vola Trip Protect), ambele menite, potrivit lui Truică, să le ofere clienților lor mai multă siguranță pentru călătoriile lor, certitudinea că au soluții (fie continuarea călătoriei cu alte companii aeriene, fie returnarea rapidă a banilor), indiferent de situațiile neprevăzute care le afectează deplasarea. Iar legat de felul în care neprevăzutul, respectiv pandemia și izbucnirea războiului din Ucraina au influențat businessul, executivul este de părere că cele mai importante sunt lecțiile cu care au rămas după acestea: „Am învățat să reacționăm rapid pentru a ne ajuta clienții afectați de zborurile anulate, să dezvoltăm servicii noi, să punem la punct într-un timp record o strategie diferită, dar și să ne direcționăm resursele pentru a ajuta acolo unde putem”. Contextul inflaționist actual nu a ocolit industria turismului, iar prețurile biletelor de avion au crescut cu aproximativ 25-30% față de anii pandemiei, unitățile de cazare înregistrează și ele o creștere a tarifelor, astfel că bugetul mediu pentru un city-break în Europa, de 3-4 zile, poate ajunge la 300-400 de euro acum. Pentru vacanțele mai lungi, bugetul pornește de la 700-800 de euro, în funcție de destinație: „Din fericire, această majorare a tarifelor nu a diminuat entuziasmul românilor pentru călătorii, care vor acum să exploreze tot mai mult, mai ales după anii pandemiei, marcați de numeroase restricții”.
5 întrebări pentru Daniel Truică, CEO și fondator al Vola.ro
1. Cum influențează contextul inflaționist prețul călătoriilor și care sunt „trendurile” modelate de acesta – aleg clienții să facă și compromisuri când vine vorba de călătorii?
Creșterea prețurilor se resimte și la noi, dar partea bună este că știm să ne adaptăm în funcție de orice situație. Un trend pe care l-am observat recent este cel al zborurilor combinate, care oferă prețuri mai mici, ore de decolare mai bune pentru călători, dar și escale de scurtă durată. Conform datelor Vola.ro, anul trecut, aproximativ 40% dintre itinerarele rezervate prin platformă au fost formate din zboruri cu două sau mai multe companii aeriene diferite. Unele drumuri durează mai mult. Într-adevăr, putem spune că e un compromis aici, dar avantajul este că poți ajunge astfel în destinații către care nu există zbor direct, profitând, în același timp, de prețuri mai mici. În plus, am creat o hartă nouă a zborurilor pentru a vedea mai ușor cum se ajunge în destinațiile respective. Unele combinații de zboruri sunt rezultatul algoritmului nostru propriu și nu se regăsesc pe alte site-uri. De asemenea, clienții aleg să facă adesea compromisuri în ceea ce privește bagajul, mai ales dacă e vorba de o călătorie scurtă. Recomandarea noastră e să zboare fără bagaj de cală, dacă le e confortabil acest lucru, pentru a economisi mai mult. Dacă, totuși, aleg să zboare cu bagaj de cală, sfatul nostru e să îl adauge odată cu rezervarea zborului, deoarece, de regulă, bagajele se scumpesc cu 20-30% chiar de a doua zi.
2. Care este cea mai bună perioadă pentru achiziția de călătorii pe platforma Vola.ro?
Aș spune că ianuarie, luna în care derulăm an de an campania Ieftinuarie, care oferă cele mai mici prețuri din an la biletele de avion. Anul acesta, cele mai accesibile destinații de Ieftinuarie au fost Veneția, Milano și Roma (zboruri de la 26 de euro), Bruxelles (zboruri de la 28 de euro), Dortmund (zboruri de la 29 de euro), Londra (zboruri de la 35 de euro). E perioada în care mulți români își rezervă zboruri pe tot anul, profitând de prețurile mici, mai ales că acum există mai multă predictibilitate și certitudine în privința zborurilor, în contextul în care companiile aeriene nu se mai confruntă cu lipsa de personal și anulările/întârzierile de anul trecut. Dar nu ne limităm numai la luna ianuarie, încercăm să punem în evidență promoțiile companiilor aeriene, să le aducem valoare adăugată, să ne coordonăm cu partenerii noștri din aviație pentru a lansa oferte noi pentru diferite destinații în funcție de sărbători, de sezon, de calendarul evenimentelor internaționale.

3. Există teorii în presa internațională conform cărora milenialii care trec prin „criza vârstei mijlocii” alocă o bună parte din timp călătoriilor și dedică o mare parte a bugetului lor în această direcție – se vede asta și în rândul milenialilor români?
Cu siguranță și milenialii români acordă o bună parte din timp și buget călătoriilor, dar nu știu dacă este vorba neapărat despre o criză, cât de o deschidere mai mare către acest gen de experiență. O experiență care le poate aduce numeroase satisfacții, dacă stăm să ne gândim la faptul că îmbină relaxarea, cunoașterea unor culturi și obiceiuri noi, distracția, printre multe altele. În plus, în prezent, călătoriile au devenit mult mai accesibile decât în anii trecuți, avem mai multe variante de zbor pentru diferite destinații, avem mai multe tipuri de cazări disponibile pentru toate buzunarele, avem tot acest mediu online și toate aceste instrumente digitale care ne ajută să organizăm o călătorie într-un mod foarte simplu. Prin urmare, aș zice că nu e un comportament al milenialilor, ci o deschidere pe care o oferă lumea pentru orice generație. Toate generațiile vor să călătorească mai mult, dar, spre deosebire de alte generații, milenialii au avut din start șansa de a trăi într-o lume în care e ieftin și sigur să facă acest lucru.
4. Care sunt destinațiile tale preferate și de ce?
Destinațiile mele preferate sunt cele din Italia, unde găsesc ceva nou și surprinzător la fiecare nouă vizită. Este țara în care revin mereu cu plăcere și pe care încă o mai explorez, locul unde frumusețea naturii, ospitalitatea oamenilor și experiențele deosebite sunt la orice pas. Mai nou, visez și la o călătorie în Japonia, de preferat în sezonul de snowboarding, la care aș adăuga și vizite în câteva orașe din această țară pentru noi experiențe culturale.
5. O destinație pe care o poți asemăna cu parcursul tău profesional (și de ce)?
Parcursul meu profesional a fost strâns legat de un oraș care îmi este foarte drag, Bucureștiul. Bucureștiul este un oraș care te cucerește de-a lungul timpului, nu imediat. Deși este orașul meu adoptiv, am locuit în el mai mult decât în oricare alt oraș, așa că acum îl consider acasă. Îi descopăr mereu părți interesante și ies cu plăcere în oraș să-l bat la pas sau cu bicicleta și să-l văd cum se schimbă. A evoluat foarte mult din 2002, când m-am mutat definitiv în București. Uneori, am fost frustrat de ritmul schimbării și mi-am dorit ca totul să se întâmple mai repede, însă per total, privind în urmă, evoluția în bine este incontestabilă, iar eu sunt încrezător în viitorul lui, dovadă și faptul că încă locuiesc aici. Exact așa a fost și parcursul meu profesional. În fiecare business în care am fost implicat am găsit plăcerea de a-l construi, de a lucra cu echipe motivate. Au fost momente de frustrare, uneori de criză, însă acum mă uit în spate la 20 de ani de antreprenoriat și sunt mândru de oamenii pe care i-am avut alături și de ce am construit împreună. Iar la viitor mă uit cu încredere și optimism.