Home Actualitate Unul dintre cei mai puternici miliardari...
Actualitate

Unul dintre cei mai puternici miliardari ai lumii se pregătește să predea cheile imperiului, dar tranziția este plină de surprize, iar investitorii se uită speriați la planurile de succesiune. Cine ar urma să preia gigantul Berkshire Hathaway

Legendarul investitor american Warren Buffet și-a ales în sfârșit succesorul pentru tronul Berkshire Hathaway, însă alegerea lui Greg Abel i-a pus pe acționari pe gânduri. Abel s-a făcut remarcat în companie după ce a dus afacerile cu energie ale Berkshire…

Unul dintre cei mai puternici miliardari ai lumii se pregătește să predea cheile imperiului, dar tranziția este plină de surprize, iar investitorii se uită speriați la planurile de succesiune. Cine ar urma să preia gigantul Berkshire Hathaway
Unul dintre cei mai puternici miliardari ai lumii se pregătește să predea cheile imperiului, dar tranziția este plină de surprize, iar investitorii se uită speriați la planurile de succesiune. Cine ar urma să preia gigantul Berkshire Hathaway · Foto: Business Magazin

Legendarul investitor american Warren Buffet și-a ales în sfârșit succesorul pentru tronul Berkshire Hathaway, însă alegerea lui Greg Abel i-a pus pe acționari pe gânduri. Abel s-a făcut remarcat în companie după ce a dus afacerile cu energie ale Berkshire pe noi culmi, scrie CNBC.

„Greg înțelege extraordinar de bine afacerile și modelul de business. Las în mâna lui alocarea de capital”, a spus Waren Buffet.

Comentariul lui Buffet a stârnit imediat dezbateri între acționari. Unii l-au interpretat ca însemnând că Abel, vicepreședinte al operațiunilor de non-asigurări, nu numai că va face achiziții în viitor, dar va alege și acțiuni pentru portofoliul de acțiuni de 360 de miliarde de dolari al Berkshire.

Alții cred că Abel va fi mai degrabă dispus să delege responsabilitatea selectării acțiunilor.

„Cred că a vrut ca Abel să ia propriile decizii în ceea ce privește portofoliul de acțiuni, cât de mult din portofoliul de investiții să fie alocat acțiunilor și așa mai departe”, a declarat pentru CNBC Haruki Toyama, manager de portofoliu la Madison Investments, un acționar al Berkshire.

Locotenenții lui Buffett în materie de investiții, Todd Combs și Ted Weschler, au gestionat în mod independent aproximativ 15 miliarde de dolari fiecare pentru Berkshire în ultimul deceniu. Mulți au speculat că acești doi foști manageri de fonduri speculative vor prelua în cele din urmă întregul portofoliu. Cu toate acestea, Buffett nu a dezvăluit istoricul lor din ultimii ani.

De asemenea, cei doi au ajutat Berkshire să încheie tranzacții. În plus, Combs este directorul general al Geico, bijuteria coroanei din afacerea de asigurări a Berkshire.

Abel, în vârstă de 61 de ani, a devenit cunoscut ca moștenitorul aparent al lui Buffett în 2021, după ce Charlie Munger a făcut din greșeală această dezvăluire la adunarea acționarilor din acel an.

Abel a supravegheat mari porțiuni din vastul imperiu al Berkshire, inclusiv energie, căi ferate și retail, dar este cunoscut pentru expertiza sa în domeniul energiei, deoarece a lucrat la predecesorul Berkshire Hathaway Energy din 1992.

Buffett, care va împlini 94 de ani în august, a recunoscut el însuși că s-a răzgândit în privința planului de succesiune, menționând că decizia sa este influențată de cât de mult au crescut activele Berkshire.

„Obișnuiam să gândesc altfel despre cum aș putea gestiona această situație, dar cred că această responsabilitatea ar trebui să fie a directorului general. Sumele au crescut mult la Berkshire și nu vrem să încercăm să avem în jur de 200 de persoane care să administreze câte un miliard de dolari fiecare. Pur și simplu nu funcționează” a spus Buffet.

Pe lângă portofoliul uriaș de acțiuni al Berkshire, rezervele de cash au crescut la aproape 189 de miliarde de dolari la sfârșitul lunii martie.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună