Unul dintre cei mai mari fermieri din România a anunțat că a renunțat să își mai ruleze banii și serviciile bancare prin Banca Comercială Română, membră a Erste Group din Austria
Dimitrie Muscă a anunțat pentru că începând de joi, 8 decembrie, nu va mai lucra cu BCR, după ce oficialii din Austria a anunțat că vor da un vot negativ pe privind aderarea României și Bulgariei la Schengen în ședința Consiliului…
Dimitrie Muscă a anunțat pentru că începând de joi, 8 decembrie, nu va mai lucra cu BCR, după ce oficialii din Austria a anunțat că vor da un vot negativ pe privind aderarea României și Bulgariei la Schengen în ședința Consiliului JAI de joi, 8 decembrie, scrie Agrointeligența-AGROINTEL.RO
”Da, ar trebui să fie supărată toată țara. Dacă ei vor să sufere toată România atunci nici noi nu ar mai trebui să lucrăm, să facem operațiuni cu conturile și cu băncile lor, nici cu BCR care e deținută de un grup austriac, nici cu Raiffeisen, să nu mai lucrăm cu benzinăria Mol, cu OMV Petrom unde am consum foarte mare de motorină la peste 7.000 de hectare și 24.000 de porci. Deci dacă suntem cu bun simț și români bine-crescuți, atunci trebuie să le dăm o palmă de să vină să se roage ei de noi: domnule, haideți să vă dăm Schengen-ul. Acesta este punctul meu de vedere”, a explicat Dimitrie Muscă, joi, 8 decembrie.
Dimitrie Muscă: ”Sunt sigur că o parte dintre români vor reacționa!”