Home Actualitate UNTRR cere Guvernului să solicite German...
Actualitate

UNTRR cere Guvernului să solicite Germaniei introducerea unui moratoriu privind salariul minim

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) cere Guvernului să solicite autorităților germane introducerea unui moratoriu pentru transportatorii români privind aplicarea legii salariului minim din Germania.

Germania a introdus, de la 1 ianuarie, salariul minim, în valoare brută de 8,5 euro pe oră, aplicat și în cazul șoferilor profesioniști străni care efectuează operațiuni de transport internațional de marfă și persoane către și din Germania, cabotaj sau tranzit pe teritoriul țării.

Pentru fiecare oră lucrată de un șofer român pe teritoriul german se va aplica salariul minim din Germania, și nu cel din România, iar amenda pentru nerespectarea acestei prevederi poate ajunge până la 500.000 euro.

În prezent, serviciile Comisiei Europene (CE) au lansat o investigație detaliatã cu privire la noua lege germanã și sunt în curs de inițiere, foarte curând, a procedurii de pre-infringement, menționează UNTRR.

CE a solicitat autorităților germane clarificări în legătură cu obiectivele, temeiul juridic și mecanismele de punere în aplicare a acestor dispoziții naționale în transportul internațional.

“Având în vedere însă că procedura de pre-infrigement a Comisiei Europene este de durată, iar legea salariului minim din Germania este deja în vigoare de la data de 01.01.2015, solicitãm Guvernului României să se alăture demersurilor celorlalte guverne europene și să solicite Guvernului Germaniei sã introducã un moratoriu pentru transportatorii români privind aplicarea legii salariului minim din Germania, având în vedere că aceștia reprezintă companii care nu sunt stabilite în Germania”, se arată într-un comunicat transmis de UNTRR.

Uniunea Naționalã a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) are peste 13.000 membri – operatori care efectueazã transporturi interne și internaționale de marfã și persoane.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună