Home Actualitate Universitățile reacționează negativ la p...
Actualitate

Universitățile reacționează negativ la proiectele noilor legi ale educației

Rectorii universităților din România încep să reacționeze public la proiectele pentru legile educației, puse în dezbatere publică de către Ministerul Educației.

Universitățile reacționează negativ la proiectele noilor legi ale educației
Universitățile reacționează negativ la proiectele noilor legi ale educației · Foto: Business Magazin

♦ Marian Preda, rectorul Universității din București: Prima problemă majoră a proiectelor de lege este procesul în sine de elaborare, care e profund greșit: din birou, fără analize serioase, cu și de către un grup monocolor de autori care nu include specialiști ♦ Remus Pricopie, rectorul SNSPA: Am putea ajunge în situația să avem două legi „noi” care să nu facă nimic altceva decât să redistribuie politic resursele din sistem, în avantajul „celor de la butoane”.

Rectorii universităților din România încep să reacționeze public la proiectele pentru legile educației, puse în dezbatere publică de către Ministerul Educației. Marian Preda, rectorul Universității din București, a declarat că niciun specialist din cele mai mari universități din România nu a fost consultat de către Ministerul Educației, atunci când au fost elaborate proiectele, iar la dezbaterile publice nu s-au rezolvat problemele de fond ale universităților.

„Prima problemă majoră a proiectelor de lege este procesul în sine de elaborare, care e profund greșit: din birou, fără analize serioase, cu și de către un grup monocolor de autori care nu include specialiști în domeniul educației sau ai altor științe sociale, fără consultarea principalilor actori din sistem- cei care ar trebui să implementeze aceste legi, precum marile universități”, a spus Marian Preda.

Declarațiile sale vin în contextul în care la dez­baterile cu Ministerul Educației, la care au parti­cipat și universitățile, nu s-au agreat pro­puneri precum modificarea finanțării siste­mu­lui de învățământ universitar: finanțarea per stu­dent poate fi și de 2,6 ori mai mare la o universitate față de alta.

Rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), este de părere că proiectele nu rezolvă teme majore și proiectele riscă să se transforme în legi care să „distribuie politic resursele din sistem în avantajul celor de la butoane, a spus el la finalul lunii iulie.

„Lista de neclarități este lungă, dar trei teme nu au cum să nu iasă imediat în evidență: nerezolvarea inechităților sociale și a accesului egal la educația de calitate, inexistența unei axe morale, a integrității și meritocrației academice și politizarea fără precedent a sistemului de educație. Dacă aceste trei subiecte nu sunt corectate, am putea ajunge în situația să avem două legi “noi” care să nu facă nimic altceva decât să redistribuie politic resursele din sistem, în avantajul “celor de la butoane” și în detrimentul celor care au nevoie de o școală de calitate” a spus Remus Pricopie.

Niciun specialist în educație din Universitatea din București, care are 34.000 de studenți, nu a fost consultat pentru elaborarea proiectelor legilor educației, a mai spus Marian Preda, dar nici din alte universități mari din țară. De asemenea, adaugă el, noile proiecte pentru legile educatiei riscă să ajungă ca vechile legi ale educației, insuficient dezbătută și ciuntită apoi de amendamente.

„Nu cunosc, din discuțiile avute cu colegii mei, ca vreun specialist în educație din Universitatea din București sau din celelalte mari universități din țară, singurele cu tradiție în domeniu, să fi fost consultat, cu atât mai puțin implicat în formularea propunerilor de legi ale educației care doresc să reformeze sistemul”, a mai spus Marian Preda.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună