Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a obținut primul loc în topul invențiilor
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a obținut primul loc în topul universităților românești alcătuit pe baza brevetelor de invenții acordate în anul 2016 de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) din România, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat al universității sucevene, în anul 2016, OSIM a acordat Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava un număr de 34 de brevete de invenție, rezultat care clasează universitatea suceveană pe primul loc între instituțiile de învățământ superior din țară, aceasta fiind urmată de Universitatea „Transilvania” din Brașov (13 brevete) și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (11 brevete).
În comunicat se menționează că au avut contribuții determinante în domeniu centrele de inventică ale USV dezvoltate de regretatul prof. univ. dr. ing. Dorel Cernomazu, în cadrul Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, și de prof. univ. dr. ing. Gheorghe Gutt, în cadrul Facultății de Inginerie Alimentară.
În anul 2016 brevete naționale au obținut 21 de universități românești, potrivit Buletinelor Oficiale de Proprietate Intelectuală publicate de OSIM și Bazei de date Espacenet a Oficiului European de Brevete (EPO).
Sursa: Mediafax