Uniunea Europeană va introduce noi teste pentru emisiile mașinilor
Uniunea Europeană (UE) va introduce de vineri, 1 septembrie, noi testări ale emisiilor produse de mașini, în condițiile în care autoritățile încearcă să prevină un scandal similar celui generat de Volkswagen, potrivit Reuters.
Producătorul auto german a admis, în septembrie 2015, că a folosit un program pentru a modifica emisiile mașinilor diesel din Statele Unite. Acest fapt a evidențiat neglijența testelor din Uniunea Europeană și nevoia de reforme.
Noua procedură, cunoscută ca Real Driving Emissions (RDE), a fost creată pentru a reflecta condițiile zilnice de condus și pentru a reduce din diferențele dintre rezultatele testelor realizate pe șosea și cele realizate în laborator. Prin procedura RDE, emisiile poluante vor fi măsurate prin sisteme portabile care vor fi atașate mașinilor conduse în condiții reale. Procedura RDE nu va înlocui testele de laborator, ci va fi complementară. De asemenea, testele de laborator au fost îmbunătățite pentru a oferi informații mai exacte despre nivelul emisiilor de dioxid de carbon și al combustibilului consumat, potrivit Comisiei Europene.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro