Uniunea Europeană anunță asistență militară suplimentară pentru Ucraina
Consiliul Uniunii Europene a decis, joi, acordarea de asistență militară suplimentară Ucrainei, în valoare totală de 500 de milioane de euro, pentru susținerea eforturilor de respingere a invaziei militare ruse. "Înaintea summitului Uniunea Europeană-Ucraina, Consiliul a adoptat astăzi măsuri de…
Consiliul Uniunii Europene a decis, joi, acordarea de asistență militară suplimentară Ucrainei, în valoare totală de 500 de milioane de euro, pentru susținerea eforturilor de respingere a invaziei militare ruse.
“Înaintea summitului Uniunea Europeană-Ucraina, Consiliul a adoptat astăzi măsuri de asistență pentru forțele armate ucrainene, în cadrul Instrumentului European de Pace (EPF). Este vorba despre al șaptelea pachet, cu valoarea de 500 de milioane de euro, și de încă 45 de milioane de euro pentru susținerea eforturilor de instruire ale Misiunii UE de Asistență Militară (EUMAM Ucraina)”, a comunicat Consiliul UE, conform unui comunicat postat pe site-ul propriu și vizualizat de agenția MEDIAFAX.
“Ucraina trebuie să primească toate echipamentele necesare și instruirea de care are nevoie pentru apărarea teritoriului și a populației de războiul de agresiune al Rusiei. Nu apără doar propria țară, ci apără valorile noastre comune și principiile de bază ale reglementărilor internaționale. Măsurile de astăzi transmit un mesaj clar într-un moment crucial: vom continua să susținem Ucraina cât va fi necesar”, a declarat Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe și Politici de Securitate.
Până acum, Uniunea Europeană a oferit Ucrainei asistență militară în valoare totală de 3,6 miliarde de euro.