Uniunea bancară europeană se naște greu și cu dureri
Reuniunea Ecofin, a miniștrilor de finanțe din UE, n-a ajuns la un acord în privința viitorului mecanism unic de supraveghere al uniunii bancare europene (SSM), astfel încât a fost convocată o nouă reuniune pentru 12 decembrie, în așa fel încât UE să intre în 2013 cu temele făcute la acest capitol.
Cel mai important motiv de neînțelegere este că Germania și Austria nu vor ca BCE să preia răspunderea supravegherii tuturor celor cca 6.000 de bănci europene, ci numai a celor de importanță sistemică, în timp ce Franța vrea ca aria de supraveghere a BCE să includă toate băncile europene.
Un alt punct care a iscat dezacorduri este propunerea Cehiei (pe care o susține și România) ca autoritățile naționale să aibă dreptul de a refuza transformarea filialelor bancare în sucursale ale băncilor străine, temându-se de un exod de capital din sectorul bancar local spre grupurile-mamă din zona euro. De asemenea, țări non-euro ca Ungaria și Polonia au cerut să le fie asigurate drepturi egale cu țările membre dacă vor decide să intre în uniunea bancară, astfel încât să nu fie dezavantajate de controlul BCE asupra băncilor care operează pe teritoriul lor.
Dincolo de aceste probleme, Germania ar vrea să folosească uniunea bancară pentru a împlini un vis mai vechi al cancelarului Angela Merkel, acela de a impune reglementări mai stricte băncilor, fondurilor speculative și piețelor financiare. La congresul din această săptămână al Uniunii Creștin-Democrate, Angela Merkel a adresat partidului un mesaj puternic justițiar, criticând lipsa de progres în reglementarea sectorului bancar și a piețelor financiare, ca și baterea pasului pe loc în combaterea crizei datoriilor din zona euro, pe care a comparat-o cu o “mare cuprinsă de furtună”, adăugând însă că “pânzele corabiei și cârma sunt în mâinile noastre”.
“Sunt realmente îngrijorată în privința planului meu de a dezvolta o abordare comună față de sectorul financiar, în special în privința reglementării activității băncilor, a fondurilor speculative și a piețelor financiare”, a spus Merkel. În 2007, pe vremea administrației Bush, când Germania preluase președinția G8, cancelarul german propusese un parteneriat economic între UE si SUA, cu obiectivul final de creare a unei singure piețe transatlantice pentru investitori, cu standarde comune cel puțin în domeniul piețelor financiare sau al proprietății intelectuale.
Cancelarul Angela Merkel a fost realeasă președinte al Uniunii Creștin-Democrate, cu o majoritate de 97,3% din voturi (față de 90,4% la congresul precedent), o victorie importantă în perspectiva alegerilor parlamentare de la anul. Merkel conduce de 12 ani CDU, parte a coaliției tripartite de centru-dreapta aflate la guvernare.