Home Actualitate UNIQA Asigurări a decis să acopere riscu...
Actualitate

UNIQA Asigurări a decis să acopere riscurile asociate pandemiei de coronavirus

UNIQA acoperă riscurile asociate pandemiei de coronavirus, atât pentru polițele aflate în portofoliu, cât și pentru polițele nou încheiate, în condițiile în care, în practica standard, contractele de asigurare încadrează pandemiile drept excluderi, potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții companiei.

UNIQA Asigurări a decis să acopere riscurile asociate pandemiei de coronavirus
UNIQA Asigurări a decis să acopere riscurile asociate pandemiei de coronavirus · Foto: Business Magazin

„Să asigurăm protecția clienților noștri pornind de la nevoile reale ale acestora, adresând astfel diverse etape și împrejurări din viața lor, este esența activității pe care o desfășurăm. Decizia de a acoperi riscurile asociate COVID-19 are la bază promisiunea făcută clienților noștri de a le oferi valoare prin produsele și serviciile UNIQA, precum și prioritatea noastră principală, de a acționa mereu cu toată responsabilitatea, indiferent de situație”, a declarat Lidia Drăgan, Director Dezvoltare Produse și Servicii UNIQA Asigurări.

Astfel, pentru o plajă largă de produse de asigurare, în special pentru asigurările de viață, dar și pentru asigurări de sănătate și asigurări medicale de călătorie, UNIQA nu va aplica excluderile referitoare la epidemii/pandemii, așa cum sunt prevăzute în condițiile de asigurare, pentru evenimentele legate de COVID-19.  

În plus, pentru a veni în sprijinul clienților care se află în imposibilitatea de a se întoarce în România în perioada imediat următoare, ca urmare a restricțiilor de călătorie impuse de diverse state, UNIQA extinde cu 30 de zile valabilitatea asigurării, pentru clienții care dețin asigurări medicale de călătorie și sunt afectați de această situație. Condiția este însă ca data plecării în călătorie și data achiziționării asigurării de călătorie să fie anterioare datei la care Ministerul Afacerilor Externe din România și / sau Organizația Mondială a Sănătății a lansat un avertisment de călătorie în legătură cu existența unor factori de risc pentru o anumită regiune în țară, spun reprezentanții companiei.

În următorul interval, UNIQA va continua să comunice măsurile dictate de actualul context, ce vizează produsele de asigurare oferite clienților.

În ceea ce privește măsurile dezvoltate pentru clienți și angajați luate de UNIQA Asigurări în această perioadă în sensul limitării riscurilor de infectare cu noul coronavirus, acestea au fost implementate încă din luna februarie, în baza unui plan de acțiune recomandat la nivelul grupului internațional, care vizează toate unitățile teritoriale ale companiei. Pentru a limita riscurile generate de evoluția pandemiei, UNIQA Asigurări și UNIQA Asigurări de viață au luat decizia ca, începând din 16 martie, activitatea de la nivelul sediului central să se desfășoare în regim de lucru de acasă.

Iar migrarea celei mai mari părți a interacțiunii cu clienții a avut loc pe un cadru deja existent. Soluțiile digitale dezvoltate anterior cu scopul de a îmbunătăți experiența clienților se dovedesc acum extrem de utile, potrivit reprezentanților companiei.

În ceea ce privește plata primelor pentru polițele de asigurare, clienții au la dispoziție mai multe canale digitale prin care pot rezolva acest lucru la distanță, rapid și eficient: plata online direct în cadrul paginii UNIQA și prin transfer bancar online, utilizând aplicațiile de Internet Banking sau Mobile Banking.

Procesul de emitere de polițe este susținut de o platformă online de vânzări, iar legătura cu agentul UNIQA rămâne constantă, via telefon și email pentru transmiterea ofertelor. Polițele sunt emise în format electronic și transmise clienților prin email.

Legat de evoluția pieței de asigurări în perioada următoare, reprezentanții companiei se așteaptă ca schimbările de acum să impulsioneze întreaga industrie să pună mai mult accent pe servicii online.


 


 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună