Home Actualitate UniCredit anunță sfârșitul petrecerii în...
Actualitate

UniCredit anunță sfârșitul petrecerii în România

Economia românească a crescut cu 4,4%  în T3 față de anul trecut, însă față de T2, economia a crescut cu numai 0,6% ajustat sezonier. Evoluția economiei a fost în T3 mult mai modestă decât ritmul anterior din primele două trimestre…

UniCredit anunță sfârșitul petrecerii în România
UniCredit anunță sfârșitul petrecerii în România · Foto: Business Magazin

Economia românească a crescut cu 4,4%  în T3 față de anul trecut, însă față de T2, economia a crescut cu numai 0,6% ajustat sezonier. Evoluția economiei a fost în T3 mult mai modestă decât ritmul anterior din primele două trimestre din 2016, de 1,5%. Deși împărțirea pe sectoare nu este încă disponibilă, datele indică faptul că ne îndreptăm spre o scădere a creșterii economice, potrivit UniCredit.

Vânzările din retail au crescut cu 11,4% de la an la an în T3, față de 17,1% în T2. După o creștere de două cifre care a început în august 2015, anul acesta a dus la o încetinire și a dus la o creștere de sub 10% în septembrie, în condițiile în care stimulii pentru consum și-au pierdut din impuls.

Producția industrială s-a temperat la 1,6% de la an la an în T3, față de o creștere de 2% yoy în T2, pe fondul declinului comerțului la nivel global.

Activitatea din construcții a revenit în teritoriu negativ, la -1,7% de la an la an în T3, față de +7,7% în T2, în condițiile în care ingineria civilă a fost afectată de scăderea cheltuielilor guvernamentale, în ciuda revenirii sectorului rezidențial, pe fondul programului ”Prima Casă”.

Consumul privat și vânzările din retail vor continua să încetinească, în timp ce activitatea industrială va rămâne scăzută pe fondul cererii externe scăzute. Investițiile publice ar putea crește. Creșterea economică în 2017 cel mai probabil va încetini la 3,4%, avertizează UniCredit.  

Absorbția de fonduri europene a totalizat 3,6 miliarde de euro la finalul lunii septembrie, o creștere cu 23% față de anul precedent, iar suma totală așteptată anul acesta este de 6,5 miliarde de euro, ceea ce indică o potențială creștere pe final de an.

Săptămâna trecută, piețele au continuat să tranzacționeze și au răspuns alegerii lui Trump și discursului său de victorie.  Unul dintre efectele alegerii lui Donald Trump este că piețele se așteaptă ca BCE să renunțe la măsurile de stimulare a economiei mai rapid decât era anticipat. Ajustările de prețuri de până acum se bazează pe speculație, fără să aibă elemente concrete care să arate direcția politicilor economice. 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună