Home Actualitate UNICEF: COVID 19 a adâncit criza datorii...
Actualitate

UNICEF: COVID 19 a adâncit criza datoriilor țărilor sărace

Aproximativ una din opt țări cheltuiește mai mult cu plata datoriilor decât cu serviciile sociale, potrivit unui raport al UNICEF publicat joi. Din cauza COVID 19, țările sărace alocă din ce în ce mai puțini bani pentru educație, sănătate și protecție socială.

UNICEF: COVID 19 a adâncit criza datoriilor țărilor sărace
UNICEF: COVID 19 a adâncit criza datoriilor țărilor sărace · Foto: Business Magazin

Raportul COVID-19 și iminenta criză a datoriilor arată că 25 de țări din lume, majoritatea împovărate deja de sărăcie și lipsuri, au alocat în 2019 o proporție mai mare din cheltuielile publice totale pentru plata datoriilor decât pentru educație, sănătate și protecție socială la un loc. Potrivit raportului, sunt necesare eforturi globale pentru a proteja cheltuielile sociale și, implicit, dreptul fiecărui copil la protecție socială, educație și servicii medicale.

Înaintea pandemiei, statele cu cel mai mare grad de îndatorare, inclusiv Ciad, Gambia, Haiti și Sudanul de Sud, alocau cel puțin 3 dolari pentru plata datoriilor la fiecare dolar alocat serviciilor sociale esențiale, potrivit raportului.

În plus, raportul semnalează faptul că un sfert dintre țările cu venituri mici și medii, în care trăiesc 200 de milioane de copii, sunt actualmente supraîndatorate sau prezintă risc de supraîndatorare.

„Deși națiunile din cadrul G20 au demarat Inițiativa privind suspendarea plății datoriilor în perioada aprilie 2020 – iunie 2021, doar una din trei țări eligibile au participat la acest demers. Până acum, inițiativa a contribuit la menținerea cheltuielilor din domeniul sănătății și al protecției sociale în cele 46 de țări participante. Cu toate acestea, cheltuielile cu educația s-au redus deja în ultimul an. Potrivit raportului, se pare că țările îndatorate au tăiat cheltuielile aferente protecției copilului, nutriției și serviciilor de apă, salubritate și igienă”, se mai spune în raport.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună