Home Actualitate Ungaria va majora anul viitor TVA la 27%...
Actualitate

Ungaria va majora anul viitor TVA la 27%, cel mai ridicat nivel din UE

Ungaria va majora anul viitor taxa pe valoarea adăugată (TVA) cu două puncte procentuale, la 27%, cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană, și va aplica un program de ajustări fiscale de 750 miliarde forinți (2,6 miliarde euro), cu 200 de miliarde forinți mai mare decât planul inițial.

Ministrul Economiei, Gyorgy Matolcsy, a precizat, la prezentarea programului de ajustări fiscale, că guvernul a înaintat Parlamentului, cu anumite restricții, planul privind rambursarea anticipată a creditelor în valută la un curs sub cel al pieței, relatează portfolio.hu. Guvernul a menținut obiectivul unei creșteri economice de 2% în 2012, dar la calcularea bugetului a fost luat în calcul un avans al PIB de 1,5%, pentru a ține cont de factorii de risc. Ministrul Economiei se așteaptă la o inflație medie anuală de 4,2%, peste cea de 3,4% anticipată anterior.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună