Unde vă țineți banii în 2019. Dacă perioada de bull market ar fi un copil, s-ar apropia de vârsta de zece ani. Va ajunge ciclul actual de creștere la maturitate?
Nouă ani și trei sferturi. Dacă zona de bull market în care se află piețele ar fi un copil, acesta ar fi în clasa a patra, învățând capitalele statelor și ecuațiile cu necunoscute. Perioada actuală este cea mai lungă perioadă…
Nouă ani și trei sferturi. Dacă zona de bull market în care se află piețele ar fi un copil, acesta ar fi în clasa a patra, învățând capitalele statelor și ecuațiile cu necunoscute.
Perioada actuală este cea mai lungă perioadă de bull market din istoria lumii și aproape cea mai bună – creșterea indicelui S&P 500 cu 333% din 2009 până la maximul atins în luna septembrie a anului acesta, este încă departe de creșterea de 417% pe care a adus-o la începutul mileniului boom-ul dotcom, potrivit Fortune.
Însă acum, mai mult ca niciodată, când se apropie de cea de-a zecea aniversare, investitorii par anxioși cu privire la longevitatea ciclului.
Aceasta este una dintre principalele îngrijorări și ale lui Andrew Slimmon, managing director și manager senior de portofoliu în cadrul Morgan Stanley Investment Management.
„Au trecut nouă ani. Sigur ne apropiem de sfârșit” – este sintagma pe care Slimmon o aude cel mai des de la clienți.
Acest sentiment a devenit din ce în ce mai acut în 2018, an în care piețele au trecut nu prin una, ci chiar prin două corecții.
Corecțiile au fost cu atât mai evidente cu cât începutul anului a „alimentat” piețele, companiile fiind ajutate de reforma fiscală din Statele Unite și de cheltuielile extensive desfășurate de guvern, crede Saira Malik, head of global equities în cadrul Nuveen.
Cu siguranță combustibilul oferit de reforma fiscală au dispărut atunci când Trump a decis să înceapă războiul tarifelor. Rezerva Federală a marșat consistent pe creșterea dobânzii-cheie, deoarece combustibilul de la începutul anului a accelerat creșterea economică și a trezit din somn inflația.
Chiar și companiile care intră în componența FAANG (Facebook, Apple, Amazon, Netflix, Google), care au reprezentat motorul de creștere al pieței în ultimii ani – dau semne că nu mai au destulă forță pentru a-și menține ritmul de creștere.
Iar pentru cei cărora le era dor de volatilitate, economiștii arată înspre numărul de zile în care jucătorii grei ai S&P 500 (Amazon și Netflix), au închis ședința de tranzacționare pe o creștere sau o scădere de 5% față de prețul cu care au deschis. Economiștii susțin că au fost 25 astfel de zile în total în timpul anului.
În continuare rămâne întrebarea dacă bull market-ul va ajunge la adolescență. O etapă de bull market nu se termină decât atunci când piața trece în bear market, adică scade cu 20% față de maxim.
Înnsă indiferent de direcția generaă, investitorii trebuie să se pregătească corespunzător pentru un nou stagiu al acestui ciclu economic.
Iar vestea bună este aceea că economia globală încă arată semne de sănătate. „La sfârșitul zilei, nu văd destui indicatori care să arată că economia va intra în recesiune anul viitor”, spune Slimmon. „Mă lasă să cred că trecem doar printr-un fel de pauză în cadrul aceluiași ciclu de bull market.