Unde suntem și unde vrem să ajungem

Au trecut atât de mulți ani de când românii și România nu au mai fost angrenați într-un fenomen mondial încât credeam că nu se va mai întâmpla niciodată.

Avem în acest număr al Business Magazin cel puțin trei antreprenori care vorbesc despre tehnologie și despre start‑up‑uri tehnologice cu o naturalețe care te desprinde automat din iureșul știrilor negative și te mută într-o lume în care există de‑adevăratelea mentori, finanțări, idei bune și optimismul sănătos al lucrurilor care trebuie făcute bine și cu bătaie pe termen lung.

Români care nu au nimic de-a face cu termenii care îi macină pe cei de acasă și care au plecat la Londra, la New York sau în Silicon Valley să facă business global, pentru că asta este cea mai bună șansă să faci afaceri când nu ai susținere financiară sau resurse de orice alt fel care să te susțină pe piața din România (fiecare poate înțelege ce vrea din această sintagmă, desigur).

Românii sunt recunoscuți în lume pentru capacitatea lor de a dezvolta tehnologie, dar România nu este recunoscută ca un furnizor de soluții integrate sau de idei multe și proaspete. Concluzia este dureroasă pentru specialiști și nu numai, dar generează și multe semne de întrebare dureroase la rândul lor, legate de modul cum s-a poziționat România în bătălia globală pentru împărțirea furnizorilor de orice. În urmă cu douăzeci de ani, industria rămasă de la fostul regim cerea să fie în centrul poziționării României ca un furnizor mondial de materie primă industrială.

În urmă cu zece ani, potențialul agricol cerea să fie epicentrul agriculturii bio europene, care își lua avânt. În tot acest timp, numărul mare de absolvenți buni din zona ingineriei și tehnologiei a devenit un magnet pentru industria de outsourcing, trend căruia i se împotrivesc însă tot mai mulți antreprenori din zona de tehnologie. Aceștia mizează pe dezvoltarea de produse finite, care să cucerească lumea și să se bată cu giganții mondiali. În urmă cu câțiva ani, vorbele acestor oameni mi se păreau rupte de realitate. Dar după ce am avut primele discuții cu Andrei Dunca, fondatorul LiveRail, care mi-a povestit cum au plecat ei la Londra și au dezvoltat acolo un concept de business pentru care lucra de fapt o echipă de la Cluj, mi-am dat seama că acești oameni care se desprind de România și intră în circuitul talentului tehnologic global nici nu trebuie să aibă de-a face cu România.

Și în fond, de ce și-ar dori? Andrei Pitiș, alături de o echipă de investitori și de specialiști, a dezvoltat un ceas pe care l-a marketat ca brand britanic. Trei români care trăiesc la New York dezvoltă un Uber pentru iahturi, alături de o prietenă din Belgia, dar, în afara locului de naștere al celor trei, nimic din Sailo nu este românesc. Un alt român bate incubatoarele lumii și vrea să facă o platformă care să profite de tot avansul vedetelor născute pe internet și de nevoile marketerilor legate de aceștia. Nu are rost să mai continuu. Este adevărat că ei reprezintă niște vârfuri. Dar tot niște vârfuri sunt și Sergey Brin sau Mark Zuckerberg, cea mai mare diferență fiind că cei din urmă au putut să își dezvolte businessul în țara lor, care s-a marketat odată cu ei drept vârful de lance al tehnologiei globale.

„Ce avem noi în România, pentru ce suntem cunoscuți?“, se întreabă retoric Andrei Pitiș, dezvoltatorul ceasului despre care Computerworld a scris că este un „smartwatch superb, care vine de la un producător de ceasuri și nu de la Apple“. Întrebarea lui Pitiș are puține variante de răspuns pozitiv și tocmai de aceea nu voi încerca să caut unul.

Ce mă bucură în tot contextul acesta al afacerilor mici, pornite de la o idee bună și sprijinite de oameni al căror interes este pur și simplu creșterea și dezvoltarea ideii bune în care au băgat bani, este altceva. Vorbesc despre sentimentul general care crește în jurul nostru, despre trierea mediului de afaceri la care asistăm de câțiva ani încoace, despre deschiderea globală pe care o aduce tehnologia unei generații de întreprinzători pentru care a răzbi în sau dincolo de granițele României părea altădată imposibil. Și mai este o veste bună în toată schimbarea asta la care asistăm cu toții și care ne încurajează să ne împărțim casele, mașinile și bărcile cu ceilalți. Naționalitatea chiar a devenit ceva relativ, iar în tot ecosistemul care se dezvoltă în jurul tehnologiei chiar nu contează cine ești și de unde vii. Nici nu mai e nevoie neapărat să pleci din România ca să ai succes pe plan mondial. Ajunge să gândești global. 

România a devenit, fără să vrea, o economie în care cele mai active sunt businessurile antreprenoriale mici și în care cei mai admirați oameni devin cei care dezvoltă o idee proprie, cu care pleacă să cucerească lumea. Nici dacă s-ar fi făcut 10 strategii guvernamentale pentru a se obține acest rezultat nu ar fi ieșit așa de bine.