Unde să vă trimiteți CV-ul dacă vreți să vă angajați acum
90 dintre cele mai active companii din industriile IT&C, outsourcing, consultanță, bancar, inginerie, bunuri de larg consum și retail vor participa la sfârșitul lunii la un târg de joburi, unde scot la bătaie peste 3.000 de posturi.
Pentru acestea, angajatorii caută profesioniști cu experiență relevantă în domeniile mai sus menționate și care cunosc o a două limbă străină europeană. În ceea ce privește profilul candidaților entry-level, companiile au în vedere tineri cu rezultate academice remarcabile și implicați în activități extracurriculare.
În cele două zile ale evenimentului sunt așteptați peste 15.000 de candidați, profesioniști cu experiență, dar și studenți și proaspăt absolvenți pentru programele de internship și management trainee. Pentru candidații cu experiență oferta celor 90 de companii participante acopera domenii precum: IT, telecom, consultanță și bancar. Printre oportunitățile de carieră adresate acestora se numara poziții de senior PHP developer, PHP senior developer, hardware engineer, audit associate, internal audit process manager, spend & contract analyst, reporting engineer.
De asemenea, companiile vor recruta aproximativ 600 de interni și trainee. Față de edițiile anterioare se observă o creștere a numărului companiilor care au dezvoltat programe de internship sau de trainee. Departamentele pentru care angajatorii recrutează includ: software development, marketing, vânzări, contabilitate, protecția mediului, achiziții, inginerie, calitate, telecomunicații, producție, HR, suport tehnic, audit, taxe și logistică. Criteriile pe care le urmăresc angajatorii pentru acest tip de programe sunt implicarea în activități extracurriculare, rezultatele academice bune, expunerea internațională și cunoașterea a minimum unei limbi straine.
Printre companiile participante se numără BCR, Billa România, Bitdefender, Carpatcement Holding, Cefora Business School, Coca-Cola HBC România, Genpact, Intel, Ixia, JTI, Kraft Foods România, L’Oréal, Mazars, Mega Image, Nestlé România, Unilever, Luxoft România.
“Anul trecut ni s-au alăturat mai mult de 1.000 de colegi în sediile noastre din București și Cluj, iar anul acesta compania va crește într-un mod similar. Căutăm colegi care să fie pasionați de finanțe – contabilitate, customer service sau achizitii și care vorbesc limbi străine cum ar fi germană, franceză, spaniolă, italiană și limbi rare precum olandeză, sudeză și norvegiană”, spune Ioana Mihalache, Romania Recruitment Manager, Genpact.