Unde-s doi puterea crește: Care este apetitul investitorilor în acest an?
Anul 2022 a fost unul dintre cei mai buni ani pentru business, inclusiv pentru piața de fuziuni și achiziții din România, care aproape a bătut recordul din 2008, arată un studiu Deloitte care urmărește tranzacțiile de peste 5 milioane de…
Anul 2022 a fost unul dintre cei mai buni ani pentru business, inclusiv pentru piața de fuziuni și achiziții din România, care aproape a bătut recordul din 2008, arată un studiu Deloitte care urmărește tranzacțiile de peste 5 milioane de euro. Pe final de an însă, cu incertitudini în față, tumultul se domolise și toată lumea se uita cu prudență la 2023. Care este apetitul investitorilor în acest an?
„Mă aștept ca piața să se revigoreze în vară-toamnă. După cum spuneam, trendul pe care îl avem din iarnă mă aștept să continue în primele luni din 2023. Consider că există lichiditate suficientă, că există companii pentru investitori și aceștia sunt interesați să investească în România, este clar unul dintre locurile la care ei se uită cu mare atenție”, răspunde Radu Dumitrescu, care este partener coordonator al departamentului de consultanță financiară la Deloitte România. Analiza Deloitte România asupra pieței de fuziuni și achiziții, sau M&A (mergers and acquisitions), a relevat că au fost 158 de tranzacții de peste 5 milioane de euro, a căror valoare a fost estimată de consultanți la 6,5-7.5 miliarde de euro. În calculul pieței au fost luate și tranzacțiile a căror valoare nu a fost comunicată public.
Potrivit studiului, peste o treime (36%) dintre aceste tranzacții au fost în sectorul imobiliar. De asemenea, și în sectorul energetic a fost efervescență: 11% din cele 157 de tranzacții s-au făcut în zona de energie. „În cadrul studiului nostru am luat în considerare tranzacțiile cu participații tranzacționate mai mari de 5%. De asemenea, am luat în considerare tranzacții care s-au consumat local sau internațional și la cele internaționale ne-am uitat dacă au o componentă locală. Am încercat să estimăm businessurile din România versus businessul internațional. 157 dintre tranzacții au corespuns criteriilor menționate. Valoarea totală a tranzacțiilor a fost între 6,5 și 7,5 miliarde de euro”, mai spune Radu Dumitrescu.
Pentru a face o radiografie a pieței de fuziuni și achiziții din 2022 și pentru a pune pe masă perspectivele pentru 2023, Deloitte România cu sprijinul ecosistemului media ZF și BUSINESS Magazin, a organizat conferința anuală Deloitte M&A, ediția a doua. La dezbatere au participat fonduri de private equity, care au venit cu perspectiva investitorilor, jucători din piața de fuziuni și achiziții în 2022 și specialiștii Deloitte și Reff & Asociații/Deloitte Legal. În prima parte a evenimentului, Răzvan Popescu, CEO-ul Romgaz, producător de gaze cu capital de stat, a dat detalii despre tranzacția record de 1 miliard de euro, prin care Romgaz a cumpărat jumătate din drepturile de exploatare ale zăcământului Neptun Deep.
Tranzacția a venit pe fondul ieșirii gigantului american ExxonMobil de la Marea Neagră. Celălalt partener de la Neptun Deep este OMV Petrom. „Din perspectiva tranzacției, a fost un fel de a alerga înainte să înveți să mergi. Piața de M&A de la noi nu cred că este atât de dezvoltată astfel încât astfel de tranzacții să se întâmple uzual. Noi am încercat mereu să comunicăm cu investitorii, orice pas pe care îl facem să fie comunicat cât mai clar și mai corect”, povestește Răzvan Popescu.
Cu toate că prognozele pentru economia europeană și mondială indică cel puțin o încetinire a activității economice, perspectivele pentru piața românească sunt mai optimiste, este de părere Daniela Iliescu, director executiv la ROPEA, asociația fondurilor de private equity din România. „Atât în zona corporațiilor, cât și în zona investitorilor financiari se poate observa o repoziționare ca urmare a șocurilor din lanțul de producție, a creșterii costurilor de finanțare, dar și a presiunii unei eventuale recesiuni în 2023 în anumite piețe dezvoltate. Dacă ne uităm la piața din România, aș spune că lucrurile sunt puțin diferite și mai optimiste.”
Într-un context în care consumul încetinește vizibil, investițiile, așa cum a arătat ultimul trimestru din 2022 pentru economia României, joacă un rol esențial. În acest context, industria fondurilor de investiții ar trebui să fie o chestiune de interes național, au fost de acord speakerii conferinței Deloitte M&A. „Îndrăznesc să spun că în momentul acesta vorbim de un interes național. Aș spune că noi avem un interes național pentru facilitarea dezvoltării industriei fondurilor din România. Iată că aproape jumătate de miliard de euro bat la ușă să intre în România”, a spus Andrei Burz-Pînzaru, partener la Reff & Asociații Î Deloitte Legal. Ca investitorii să vină, însă, este nevoie de un cadru fiscal și legislativ predictibil, o poveste veche în România, dar încă de actualitate. Managerii de fonduri de investiții au reiterat acest mesaj. „Piața românească este piața în care riscul e mare și veniturile sunt mari. Așa este privită de jucătorii locali, așa este privită de jucătorii internaționali și până când nu ieșim din această paradigmă nu vom ieși din problemă. Legislația din producția de energie electrică din resurse regenerabile a suferit șase modificări anul trecut.”

„Îndrăznesc să spun că în momentul acesta vorbim de un interes național. Aș spune că noi avem un interes național pentru facilitarea dezvoltării industriei fondurilor din România. Iată că aproape jumătate de miliard de euro bat la ușă să intre în România.”
Andrei Burz-Pînzaru, partener Reff & Asociații | Deloitte Legal
„Mă aștept ca piața să se revigoreze în vară-toamnă. După cum spuneam, trendul pe care îl avem din iarnă mă aștept să continue în primele luni ale 2023. Consider că există lichiditate suficientă, că există companii pentru investitori și aceștia sunt interesați să investească în România, este clar unul dintre locurile la care ei se uită cu mare atenție.”
Radu Dumitrescu, partener coordonator consultanță financiară, Deloitte România
„Atât în zona corporațiilor, cât și în zona investitorilor financiari se poate observa o repoziționare ca urmare a șocurilor din lanțul de producție, a creșterii costurilor de finanțare, dar și a presiunii unei eventuale recesiuni în 2023 în anumite piețe dezvoltate. Dacă ne uităm la piața din România, aș spune că lucrurile sunt puțin diferite și mai optimiste.”
Daniela Iliescu, director executiv, ROPEA