Unde pleacă românii în vacanțe? Aproape 4,5 milioane de români au ajuns anul trecut în Bulgaria, Grecia și Turcia, destinațiile tradiționale ale românilor în sezonul estival. Cele trei țări dau pieței locale doar 200.000 de turiști
Bulgaria, Grecia și Turcia, cele mai populare destinații în sezonul estivală pentru turiștii locali, au primit circa 4,5 milioane de români anul trecut, potrivit datelor adunate de ZF de la autoritățile din cele trei țări. Românii aleg aceste țări, în special, pentru destinațiile cu plajă.
♦ Dintre cele trei țări, Bulgaria a primit cei mai mulți turiști români. ♦ Circa 2,1 milioane de români și-au făcut vacanțele în destinațiile bulgărești, cele mai căutate fiind stațiunile de pe litoral.
Bulgaria, Grecia și Turcia, cele mai populare destinații în sezonul estivală pentru turiștii locali, au primit circa 4,5 milioane de români anul trecut, potrivit datelor adunate de ZF de la autoritățile din cele trei țări. Românii aleg aceste țări, în special, pentru destinațiile cu plajă.
În Bulgaria, românii reprezintă a doua cea mai importantă piață de turiști, iar anul trecut au ajuns 2,1 milioane de turiști. Cei mai mulți români au ales Bulgaria ca destinație pentru sezonul cald, astfel, în cele trei luni de vară, au ajuns aproape 780.000 de români, potrivit Institutului Național de Statistică al Bulgariei. Cea mai importantă piață de turiști pentru Bulgaria este Turcia, de unde au venit 2,2 milioane de turiști anul trecut, la o mică diferență față de români.
Numărul turiștilor români a fost la același nivel ca în 2019, an considerat reper pentru turism. Mulți români care aleg să își facă vacanțele în țara vecină merg pe litoralul bulgăresc, atrași de multitudinea de hoteluri ce au în comun opțiunea de all-inclusive, raportul calitate-preț fiind foarte atractiv. Pe perioada verii, stațiunile preferate ale turiștilor români sunt Albena și Nisipurile de Aur.
Totuși, turiștii români nu merg doar pe perioada verii în Bulgaria, ci aleg țara vecină și pentru sezonul de schi, dar și pentru city break-uri în orașele istorice ale Bulgariei. Pentru cei din sudul țării, Veliko-Tarnovo este una dintre cele mai populare destinații pentru un city break. Boroveț este una dintre cele mai dezvoltate stațiuni de schi din Bulgaria, dar la fel de cunoscute sunt și Pamporovo și Bansko.
Grecia a primit anul trecut peste 1,3 milioane de turiști români, potrivit datelor Băncii Naționale a Greciei disponibile doar pentru primele trimestre ale anului trecut. Mulți dintre români aleg destinațiile din nordul Greciei, precum Thassos, Halkidiki, Paralia Katerini, Kavala, Samothraki, unde se poate ajunge ușor cu mașina, fiind un mijloc de transport preferat de românii care merg în vacanțele în Grecia. Cu toate acestea, insulele Lefkada, Skiathos, Zakynthos, Creta, Rodos, Santorini, Mykonos au început să devină tot mai populare în rândul românilor.
Dintre cele trei țări, în Turcia au ajuns cei mai puțini români. Aproape un milion de turiști români au ales destinațiile din Turcia pentru vacanțe în 2023, potrivit datelor Autorității pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia. Cele mai căutate destinații din Turcia au fost Antalya, Istanbul și Mugla, în special în stațiunile Bodrum, Marmaris și Fethiye.
Antalya a primit peste 350.000 de români, în timp ce Istanbulul a fost vizitat de 177.000 de turiști români. Zona Mugla a primit circa 22.000 de români.
Antalya este printre cele mai vândute destinații de către agențiile de turism din România. În perioada sezonului estival, agențiile introduc zboruri charter către Antalya de pe aproape toate aeroporturile din țară. Destinația este cunoscută pentru resorturile care oferă pachete all-inclusive la prețuri accesibile. Istanbulul este popular în rândul celor care aleg vacanșele de tip city break.
În ultimii ani, agențiile de turism au mizat tot mai mult și pe circuite prin Cappadocia sau Pamukkale.
Apetitul pentru călătorii al românilor este tot mai mare, depășind chiar nivelul din 2019, considerat anul reper pentru turism. În 2023, turiștii români au cheltuit 8,5 miliarde euro pe vacanțele în afara țării și au doborât recordul din 2022, când au lăsat peste 7 miliarde euro.
Românii au luat cu asalt destinațiile din Bulgaria, Grecia și Turcia, însă nu se poate spune același lucru despre turiștii veniți din aceste țări în destinațiile locale. Doar 200.000 de turiști au ajuns din Bulgaria, Grecia și Turcia în unitățile de cazare locale, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, adică de peste 20 de ori mai puțin decât turiștii români care au ajuns în cele trei țări.