Unde or fi funcționarii guvernamentali?

Maure a fost întrebat despre chestiuni serioase, legate de infrastructura din România, de autostrăzi și culoare europene, de competitivitate, despre taxe, despre birocrație și despre educație. „Unde or fi funcționarii guvernamentali?”, m-am întrebat. Unde au fost funcționarii guvernamentali la oricare din cele aproape 40 de ediții ale Meet the CEO, întâlniri cu cei mai importanți reprezentanți ai mediului de afaceri, șefii celor mai mari companii din România. Unde au fost consilierii economici ai prim-ministrului sau de la Președinție, de ce nu vin la astfel de manifestări directorii de direcții din ministere.

Cei care trebuie să relaționeze cu mediul de afaceri, să conceapă strategii și politici de susținere a economiei și care ar putea obține informații folositoare, idei născute nu din întâlniri formale, în care politețea îngroapă businessul, ci din astfel de manifestări, vii, deschise, unde se spun lucrurilor pe nume. Avem de-a face cu o fractură deschisă între politic și mediul de afaceri, nu spun o noutate, dar, ciudat, aceasta mi se pare a se adânci, în loc să se repare. Aceasta într-o Românie care – indiferent de raportările pompoase de creșteri de PIB – mi se pare a bate pasul pe loc.

Funcționarii trebuie să înțeleagă ceea ce mulți din mediul privat au priceput, că nu prea mai poți fi angajat de la 7 la 16, după care închizi ușa și lași grijile pe/sub birou. Sau, mă rog, poți fi și așa, dar cred că oricine procedează așa nu va avea carieră, ci doar loc de muncă. Inși cu locuri de muncă care promit autostrăzi, dezvoltare sau prosperitate, dar care nu depășesc interesul propriului buzunar sau blegeala propriului dezinteres. Altfel, se socotesc predestinați să conducă, imuni la prostiile pe care le fac, convinși de veșnicia ființei lor – vedem manifestările acestor credințe chiar în aceste zile, de intensă agitație politică.

Un domn pe nume Hilaire Belloc, născut în Franța, dar stabilit în Marea Britanie, scria la începutul veacului trecut o carte care se cheamă The Servile State, lipsită de formule economice, dar despre economie. Cartea prevestea reapariția sclaviei, într-o formă modificată, în lumea modernă: statul slugarnic este societatea în care un grup de inși este constrâns de construcția legislativă și socială să muncească pentru beneficiul unui alt grup social. Servilismul lui Belloc este o normă impusă de legislație; există, în societatea slugarnică, posibilitatea să refuzi această condiție, dar cel ce procedează așa este ostracizat. Nu este economie de piață, economia de piață se bazează pe liber arbitru, cerere și ofertă, justiție și corectitudine, determinare și compasiune.

Nu este nici comunism, unde nimeni nu-și pune întrebări și există supercentralism, extraplanificare și fericire impusă. Acum gândiți-vă cinci minute la situația reală a acestei nații. Avem un grup nu prea mare de plătitori de taxe și impozite, care susțin cea mai mare parte a bugetului de stat. Bugetul de stat este distribuit altui grup; avem așadar plătitori de taxe și beneficiari de taxe, fiecare grup în stare netă. Nici unul, nici celălalt nu sunt vinovate pentru starea creată, sunt victime ale sistemului. Ce iese?

Ca să îndulcim pilula, luăm doze mici de mall sau de Facebook și credem că suntem grozavi. Un tablou al unui scoțian pe nume John Phillip, intitulat „The Dying contrabandista„ (1858), povestea unui ins care a crezut că își poate păcăli soarta. Dar nu a fost așa.