Una dintre cele mai mari platforme de streaming din lume se cutremură. De ce a pierdut Netflix peste un milion de abonați în Spania și unde se îndreaptă
Netflix. a pierdut mai mult de un milion de utilizatori în Spania în primele trei luni ale anului 2023, potrivit grupului de market research Kantar, un semn că măsurile drastice luate de gigantul de streaming împotriva împărțirii conturilor între utilizatori…
Netflix. a pierdut mai mult de un milion de utilizatori în Spania în primele trei luni ale anului 2023, potrivit grupului de market research Kantar, un semn că măsurile drastice luate de gigantul de streaming împotriva împărțirii conturilor între utilizatori ar putea avea efecte dezastruoase, scrie Bloomberg.
La începutul lunii februarie, Netflix a introdus o taxă lunară de 5,99 euro (6,57 dolari) pentru utilizatorii din Spania care și-au împărțit datele de conectare cu altcineva.
Măsura a venit pe fondul unui declin puternic, platforma pierzând peste un milion de utilizatori, dintre care două treimi accesau Netflix folosind contul altcuiva.
„Este clar că declinul vine pe fondul celor mai recente măsuri implementate. Pierderea acestui număr de oameni reprezintă o lovitură grea pentru Netflix, chiar dacă mulți nu erau abonați în mod clasic la platformă”, a declarat Dominic Sunnebo, din cadrul Kantar.
Anulările de abonamente în primul trimestru s-au triplat față de perioada precedentă, potrivit studiului realizat de Kantar. Dintre toți abonații Netflix rămași în Spania, o zecime au declarat că intenționează să se dezaboneze în al doilea trimestru.
O taxă similară a fost introdusă în Portugalia, Canada și Noua Zeelandă, după ce a fost testată în mai multe țări din America Latină.
La nivel mondial, peste 100 de milioane de persoane folosesc un cont pentru care nu plătesc, potrivit Netflix.
Săptămâna trecută, Netflix a ratat așteptările privind numărul de noi abonați în primul trimestru, dar compania a declarat că planul de control al parolelor și o versiune de streaming mai ieftină cu reclame vor accelera creșterea în a doua jumătate a anului 2023.
Investiția Netflix în conținutul în limba spaniolă pare să dea roade. În primele trei luni ale anului 2023, două dintre cele mai vizionate cinci seriale din Spania au fost disponibile pentru streaming pe Netflix, potrivit Kantar. Compania a deschis primul său hub de producție european la Madrid în 2019, o facilitate care și-a dublat dimensiunea până la sfârșitul anului trecut.