Home Actualitate Una dintre cele mai mari fabrici din Rom...
Actualitate

Una dintre cele mai mari fabrici din România se ÎNCHIDE după 62 de ani de activitate și lasă 150 de angajați fără loc de muncă

După 62 de ani de activitate, fabrica de zahăr din orașul Luduș (jud. Mureș) intră în conservare. Decizia aparține grupului francez Tereos, cel mai mare producător de zahăr din Franța, care a pătruns pe piața românească în 1992. Astfel, România…

Una dintre cele mai mari fabrici din România se ÎNCHIDE după 62 de ani de activitate și lasă 150 de angajați fără loc de muncă
Una dintre cele mai mari fabrici din România se ÎNCHIDE după 62 de ani de activitate și lasă 150 de angajați fără loc de muncă · Foto: Business Magazin

După 62 de ani de activitate, fabrica de zahăr din orașul Luduș (jud. Mureș) intră în conservare. Decizia aparține grupului francez Tereos, cel mai mare producător de zahăr din Franța, care a pătruns pe piața românească în 1992.

Astfel, România mai rămâne cu două fabrici mari de zahăr, ale grupului austriac Agrana, după ce în 2018 au fost închise două fabrici și una a intrat în faliment.

„Am discutat cu actualul director al fabricii și cu certitudine fabrica se va închide, pentru că nu au mai contractat în acest an fermieri pentru sfeclă de zahăr. Momentul închiderii depinde de birocrația din România, dar, orice ar fi, sunt hotărâți să în­chidă. Au spus că voiau să vândă, dar nu au găsit cumpărător. Câțiva producători de sfeclă de zahăr s-au asociat și au vrut să cumpere, dar a picat înțelegerea“, a spus pentru ZF Cristian Moldovan, primarul orașului Luduș.

Anual, fabrica de la Luduș producea aproximativ 65.000 de tone de zahăr, ambalat la 1kg, melasă, borhot umed și brichetat sau uscat la saci de 50 kg. În contextul închiderii, peste 150 de persoane rămân fără loc de muncă și peste 300 de cultivatori de sfeclă de zahăr fără contracte.

În ceea ce privește producătorii de sfeclă de zahăr, Moldovan susține că o parte din ei au încheiat contracte cu actualii proprietari ai fabricii Bod din Brașov, care ar putea fi redeschisă. „Vrem să o repornim, dar suntem în discuții acum cu autoritățile“, au spus reprezentanții companiei Best Achiziții, proprietarii fabricii.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună