Una caldă, alta rece: Pepco crește precum Făt-Frumos pe piața din România, dar iese din Austria invocând lipsa perspectivelor
Discounterul polonez Pepco, activ pe piața de produselor de îmbrăcăminte și a articolelor pentru locuință, a decis să iasă de pe piața din Austria, unde a intrat în 2021 și unde operează 73 de magazine. Această veste vine în contrapartidă…
Discounterul polonez Pepco, activ pe piața de produselor de îmbrăcăminte și a articolelor pentru locuință, a decis să iasă de pe piața din Austria, unde a intrat în 2021 și unde operează 73 de magazine.
Această veste vine în contrapartidă cu cea anunțată în ediția de astăzi de Ziarul Financiar, și anume că grupul merge în România către 500 de magazine, consolidându-și astfel prezența în piață.
“Grupul a decis că va ieși de pe piața din Austria deoarece nu crede că poate obține aici rezultatele scontate”, spune un anunț al grupului Pepco citat de across-magazine.com.
Exitul din piața austriacă va îmbunătăți cash-flow-ul și profitabilitatea grupului în 2024, arată aceeași sursă, Pepco urmând a-și concentra atenția asupra piețelor cu rezultate mai bune. Decizia de a renunța la operațiunile din Austria nu va afecta strategia de dezvoltare și operațiunile din alte piețe, arată aceeași sursă.
Deși situația economică este dificilă în mare parte din Europa, grupul Pepco rămâne optimist privind evoluția sa. Astăzi, retailerul are circa 3.500 de magazine în aproape 20 de țări. România e a doua cea mai importantă ca număr de unități – 449, după Polonia.
Compania cunoscută pentru că vinde haine și articole pentru casă la prețuri mici – ce încep chiar de la mai puțin de zece lei – a intrat pe piața autohtonă în 2015 și a ajuns la circa 450 de magazine, ceea ce înseamnă, în medie, 50 de deschideri pe an.
Pepco, liderul pieței de fashion din România, a închis 2022, un an marcat de război la graniță și de inflație record, cu afaceri de peste 2,3 mld. lei (468 mil. euro), cu 23% mai mari decât în anul anterior și cu aproape 80% peste nivelul din 2020 și respectiv 2019 (businessul a fost la un nivel apropiat în cei doi ani).
Vânzările retailerului cunoscut pentru prețurile sale mici au crescut într-un ritm mai alert decât înflația în 2022, semn că expansiunea contează, dar și că oamenii s-au îndreptat către companiile cu profil de discount. Profitul net însă a scăzut cu o treime, la 159 mil. lei.