Un vaccin împotriva coronavirusului produs de chinezi va fi testat pe voluntari din Argentina
Autoritățile argentiniene au ajuns la un acord cu chinezii de la Sinopharm pentru că firma asiatică să își poată testa vaccinul împotriva COVID-19 în țara din America de Sud. Vaccinul celor de la Sinopharm se află în faza a treia…
Autoritățile argentiniene au ajuns la un acord cu chinezii de la Sinopharm pentru că firma asiatică să își poată testa vaccinul împotriva COVID-19 în țara din America de Sud.
Vaccinul celor de la Sinopharm se află în faza a treia și va fi testat pe voluntari din Argentina. Anunțul a fost făcut chiar de ministrul Sănătății din Argentina.
„Suntem foarte mândri de acest succes în care părțile și-au angajat toate eforturile cu scopul de a putea avansa împreună și solidar pentru a pune la dispoziția populației vaccinuri. Suntem nerăbdători ca studiul să înceapă pentru a obține rezultate și a le împărtăși”, a declarat Ginés Gonzalez Garcia, ministrul Sănătății din Argentina, potrivit AFP.
În urmă cu aproximativ o lună, Argentina anunța că BioNTech din Germania și Pfizer din Statele Unite ale Americii urmează să își testeze produsele aflate în faza a treia pe grupuri de voluntari.
Argentina este una dintre cele mai lovite țări de pandemie: peste 6.500 de decese și aproape 321.000 de cazuri de infectare cu coronavirus sunt datele prezentate la ultimul bilanț oficial.