Home Actualitate „Un tractorist bun câștigă 1.000 de euro...
Actualitate

„Un tractorist bun câștigă 1.000 de euro“

Monika Puiu, managing partner al distribuitorului de utilaje agricole NHR Agropartners, care vinde în România tractoarele și combinele produse de italienii de la New Holland, a declarat că un tractorist bun angajat într-o fermă industrială a ajuns să câștige și 1.000 euro/lună.

„Un tractorist bun câștigă 1.000 de euro“
„Un tractorist bun câștigă 1.000 de euro“ · Foto: Business Magazin

Monika Puiu, managing partner al distribuitorului de utilaje agricole NHR Agropartners, care vinde în România tractoarele și combinele produse de italienii de la New Holland, a declarat că un tractorist bun angajat într-o fermă industrială a ajuns să câștige și 1.000 euro/lună. „Clienții mei (fermierii – n.red.) plătesc și 1.000 de euro  pe lună pentru un tractorist, pentru unul bun care nu fură motorină, spre exemplu. Sunt unii fermieri care vor să plă­tească un tractorist cu 1.000 lei/ lună și îi dau pe mână un utilaj care poate fi stricat iar o repa­rație la tractor poate costa și 10.000-15.000 de euro“, a spus Monika Puiu la ZF Live. În luna octombrie a anului trecut salariul mediu net din agricultură era de 1.132 lei/lună (254 euro/lună), acesta fiind cu o pătrime mai mic decât salariul mediu net. Șefa NHR Agropartners a mai spus că în ultimii zece ani agricultura românească s-a dezvoltat dar nu în același ritm cu Polonia, o piață similară cu cea locală. Ea a adăugat că producția agricolă de cereale poate crește ușor de la 19 mil. tone acum la un potențial de 30 mil. tone. Pe de altă parte, Daniel Constantin, ministrul agriculturii, a declarat că va verifica contractele de arendă și concesiune ale celor mai mari fermieri care administrează acum terenuri arabile deținute de stat prin Agenția Domeniilor Statului. Ministrul a menționat că redevențele plătite acum sunt sub media din piața liberă.

Toate stirile sunt pe zf.ro

Citiți articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună