Un telefon, o excursie, o facultate în străinătate? Pot fi motive suficiente pentru a economisi. Când începi și la ce te ajută să pui bani deoparte?
Ideea de economisire poate că este prezentă în mintea multor tineri, însă la 20-30 de ani nu toți reușesc să o și pună în aplicare și chiar să strângă resurse care să le fie utile în viitor. „E foarte important…
Ideea de economisire poate că este prezentă în mintea multor tineri, însă la 20-30 de ani nu toți reușesc să o și pună în aplicare și chiar să strângă resurse care să le fie utile în viitor.
„E foarte important să înțelegem că economisirea înseamnă un avantaj în orice moment al vieții, pozitiv sau negativ. Economisirea înseamnă dezvoltare pentru educația noastră, pentru un spațiu locativ mai mare sau pentru alt tip de investiție. Economisirea înseamnă progres, crearea și menținerea unui standard de viață pe tot parcursul vieții”, a spus Gabriela Folcuț în timpul emisiunii „Ce faci cu banii tăi?”, un proiect susținut de Banca Transilvania, care face parte din programul de educație Finanțe pe înțelesul tuturor al BT. Economisirea, mai adaugă directorul executiv al ARB, trebuie făcută în funcție de venitul și nevoile pe care le are fiecare persoană în parte. Oamenii pot alege să acumuleze banii într-un cont de economii sau într-un depozit la termen, dar îi pot direcționa, totodată, și către investiții.
Pentru investiții, subliniază ea, este important câți bani are o persoană de plasat. Diversificarea este la fel de importantă. Astfel, e bine să optezi pentru depozite la termen, conturi de economii, titluri de stat, bursă sau imobiliare. Gabriela Folcuț recomandă ca întotdeauna să existe două sau trei salarii puse deoparte într-un depozit bancar la termen pentru situații neprevăzute. În plus, este indicat să economisim lunar și trebuie să ne gândim bugetul în așa fel încât să putem face acest lucru. „În partea stângă, avem un venit, pe care îl trecem pe hârtie și avem cheltuielile, în partea dreaptă. La cheltuieli le punem pe cele fixe – rată la bancă, chirie, întreținere, mâncare sau alte utilități. Apoi, trecem la zona de economisire, pe care lună de lună ar trebui să o urmărim cu atenție și să avem bani pe care să îi punem deoparte pentru diverse scopuri. Mai avem și zona de dorințe. Pe zona de economisire putem avea mai multe depozite: unul pentru cheltuieli neprevăzute, cu minim două-trei salarii depuse într-un depozit la termen. Un al doilea tip de depozit, dacă ai un credit ipotecar, este pentru a strânge resurse pentru a face o rambursare anticipată parțială sau totală. Al treilea tip de depozit este pentru cheltuieli foarte focusate, precum consolidarea casei”, a exemplificat ea.
La vârsta de 20-30 de ani, educația este cea mai importantă, mai adaugă Gabriela Folcuț, iar cone poate economisi, ar trebui să o facă pentru scopuri nobile, cum ar fi o locuință sau pentru studii. În procesul de economisire și dezvoltare, consideră tot ea, e important ca tinerii, și nu numai, să își stabilească țeluri, pentru că fără ele nu se obțin rezultatele dorite.
Oamenii sunt cel mai predispuși să economisească, după cum spune directorul executiv al ARB, la vârsta maturității, însă nu există un tipar general valabil cu privire la motivul pentru care economisesc sau modul în care o fac. „Poți proveni dintr-o familie de la care moștenești o locuință și nu ai nevoie să îți cumperi una prin credit. Totul depinde de felul fiecăruia de a fi și de contextul din care provine. Cei care sunt în situația în care trebuie să își achiziționeze o locuință este ideal să înceapă să strângă bani de pe la 20 de ani, pentru a avea măcar avansul”, a mai adăugat ea.
Atunci când resursele din economisire nu sunt suficiente, te poți uita și la partea de creditare, însă aici e foarte bine să înțelegem ce tip de credit avem nevoie, cât trebuie să economisim pentru avans și să avem grijă cât ne întindem cu creditele, explică reprezentanta ARB. „Foarte important este să ne uităm, în primul rând, la capacitatea de împrumut. Acum, gradul de îndatorare, adică ponderea ratei în venituri este la 40% pentru lei, respectiv 45% dacă este prima locuință. Pentru valută, este 20%. După ce facem această analiză a capacității de împrumut, trebuie să ne gândim la capacitatea de rambursare. În 25-30 de ani sunt cam 2-3 cicluri economice, iar dobânda poate varia în funcție de contextul economic, astfel că gradul de îndatorare ar putea crește”, a subliniat Gabriela Folcuț. Totodată, precizează ea, e foarte important ca oamenii să înțeleagă că există oricând varianta rambursării anticipate și că nu suntem legați de un credit toată viața.
Educația financiară trebuie să pornească încă din copilărie, iar astfel, se va construi pas cu pas și obiceiul economisirii. Părinții îi pot aloca lunar sau săptămânal copilului o sumă modică pe un card de debit, care în ziua de azi a luat locul pușculiței de odinioară. Având un venit recurent încă de la o vârstă fragedă, un copil va ajunge să fie mult mai calculat și atent pe ce dă banii, crede directorul executiv al ARB.
Tinerii întreabă
Antonia, 19 ani, o tânără care se pregătește să plece la studii în străinătate: La ce vârstă ar trebui să începem să economisim?
„În primul rând, când suntem minori, avem o alocație, pe care e frumos și bine să o primim. Încurajez părinții să le dea tinerilor acești bani pe mână pentru că este modul în care îi pot educa și responsabiliza. Apoi, sunt banii din bursă, pe care copilul trebuie să îi direcționeze către scopuri bine determinate. Poate e un elev bun care la finalul anului școlar își poate lua un calculator de jocuri. Copilul, cred eu, trebuie să primească alocația, bursa, bonificațiile de la părinți sau bunici și să decidă ce face cu ei încă de la o vârstă fragedă pentru a învăța și cum să economisească. Totodată, părinții pot să deschidă un cont al copilului în care să economisească de-a lungul timpului. Nu există o vârstă predefinită pentru a începe să economisești, ci o putem face atunci când avem resursele pe care le putem destina economisirii. Cel mai important este să fim prevăzători”, a răspuns Gabriela Folcuț, director executiv al Asociației Române a Băncilor, în timpul emisiunii Ce faci cu banii tăi?, un proiect susținut de Banca Transilvania, care face parte din programul de educație Finanțe pe înțelesul tuturor al BT.
Chiar dacă la încput nu pot fi sume mari, e importantă dezvoltarea obiceiul de a economisi cât mai devreme, consideră Laura Neagu, fondatorul al Academiei Te fac programator. Nu valoarea sumei economisite este cea mai importantă, ci disciplina și consecvența „Atunci când începi să ai un venit, poți alege să economisești proporțional. Din fiecare venit lunar pe care îl ai îți poți propune să pui deoparte 10%. E nevoie de disciplină, care se face încă din copilărie”, a completat el.
Ștefania, o tânără de 24 de ani, vrea să știe cum poate să economisească sănătos, astfel încât să aibă ceva bani puși deoparte, dar și un trai decent.
„Ia o foaie și împarte-o în două: venituri și cheltuieli (fixe, economisire și dorințe). Aici, fiecare alocă atât cât poate din venitul pe care îl are. (…) Lună de lună, poți pune pe hârtie ce cheltuieli ai. Pe lângă cheltuielile fixe lunare, ține cont că pot să apară cheltuieli plătibile o dată sau de două ori pe an, dar care fac și ele parte din buget. Spre exemplu, dacă avem o nuntă, sunt bani pe care trebuie să îi luăm în calcul, iar bugetul din luna respectivă care va fi alocat pe economisire și pe dorințe va fi mai mic. Cel mai important este să fim prevăzători”, a explicat Gabriela Folcuț.
Ea recomandă, de asemenea, ca întotdeauna să existe două sau trei salarii puse deoparte într-un depozit bancar la termen pentru situații neprevăzute. Pe zona de economisire, mai adaugă aceasta, sunt trei tipuri de depozite. „Unul este pentru cheltuieli neprevăzute, cu minim două-trei salarii depuse într-un depozit la termen la care nu umblu. Un al doilea tip de depozit, dacă ai un credit ipotecar, este pentru a strânge resurse pentru a face o rambursare anticipată parțială sau totală. Al treilea tip de depozit este pentru cheltuieli foarte focusate, precum reconsolidarea casei”, a exemplificat directorul executiv al ARB. Între 20 și 30 de ani, cele mai importante economii ar trebui să fie cele pentru dezvoltarea profesională și personală, astfel că tinerii au nevoie să își stabilească țeluri pentru care să muncească.
Elena, o tânără în vârstă de 23 de ani, se întreabă care care sunt cele mai bune moduri de a economisi bani, altele decât cele clasice, cum ar fi ținerea banilor la saltea sau depozitarea într-un cont la bancă.
„A pune banii la saltea nu e o soluție, pentru că de multe ori vorbim de inflație. Acum, inflația este la 5,4%. Mai bine îi depui la bancă, avem dobânzi acum între 4% și 6,5%, avem câștig. Dacă îi pui la saltea, nu câștigi nici măcar cât ai câștiga dacă i-ai ține în bancă. Dacă vrem să investim, putem să ne orientăm spre alte zone, dar e foarte important să avem resurse în depozite la termen. Dacă avem nevoi imediate, îi punem în contul curent. Diferența dintre contul de economii și depozitul la termen este următoarea: la depozitul la termen trebuie să ținem suma blocată pentru cât timp este constituit depozitul. Dacă retragem banii înainte de termen, pierdem dobânda. În schimb, avantajul este că la depozitul la termen avem o dobândă mai bună decât la contul de economii, unde avem flexibilitatea de a depune și a scoate banii oricând, dar avem un randament mai mic. Nu sunt de acord cu ținerea banilor în contul curent pentru că acolo nu produc”, a explicat Gabriela Folcuț.