Un tânăr medic ajută gratuit oamenii bolnavi din zonele defavorizate. „E ca un spirit protector”
Alexandru Covaciu este un tânăr medic rezident care în timpul liber face voluntariat într-un spital privat din Brașov. În scurta lui experiență a făcut practică și în Germania.
Alexandru joacă baschet din copilărie. Chiar și-a dorit să facă performanță însă o accidentare i-a stricat planurile.
„După aia nu am mai putut să joc la fel, mi-era frică. Și m-am gândit, ok! Ce să fac mai departe? Și m-am decis la medicină. Cu trei luni înainte de admitere am luat cartea, m-am apucat să învăț și am intrat chiar din prima”, spune el.
Timpul a dovedit că a făcut o alegere înțeleaptă iar zi de zi încearcă să schimbe câte ceva în sistemul medical.
Larisa Vlădau, medic rezident cardiolog: „E ca un spirit protector, noi câteodată îi spunem, șeful rezidenților. De ce? Pentru că formează ca un nucleu așa, e strânge în jurul lui. Vin pacienții și întreabă de doctorul Covaciu și asta se întâmplă rar printre rezidenti.″
Alexandru Covaciu a văzut ce însemana activitatea dintr-un spital în adolescență, când s-a implicat voluntar într-un proiect.
De 6 ani, tânărul medic coordonează și proiectul “Sănătate rurală” o caravană care merge prin satele uitate de la munte. Alături de colegii săi a transformat căminele culturale sau școlile în mici spitale și a consultat gratuit sute de oameni amărâți.
Alexandru Covaciu: „Ce-am învățat? Că educația medicală în România e la pământ. Nici măcar la pământ, e sub pământ. Țin minte o pacientă care a venit și încă mai avea atele de sutură de la o operație de acum 40 de ani. Deci ea nu mai fusese la medic de 40 de ani. A fost așa un impact pentru noi, cum să nu mai mergi de 40 de ani la un medic?”.
„O să încercăm să facem mai multe caravane specializate. Bine, ideea de bază o să rămână. O să avem două caravane, una în toamna, una în primăvara. Să fie caravana sănătății femeii cu tot cu pediatria. Că atunci vin și mamele cu copii, în care să facem tot așa, un screening pentru cancerul de col uterin”, spune medicul, scrie stirileprotv.ro