Un student la foraje din Ploiești și-a vândut de două ori afacerea unor olandezi

11 MILIOANE DE LEI POMPAȚI ÎN INVESTIȚII, adică un sfert din cifra de afaceri a companiei, este o sumă curajoasă. Acesta este bugetul investit anul trecut de Wim Bosman România, care are activități de logistică, transporturi și comisionare vamală. Investițiile au vizat extinderea centrului logistic (9 milioane de lei) și mărirea parcului auto (2,2 milioane de lei). Compania estimează pentru anul în curs o cifră de afaceri de peste 45,5 milioane de lei, în creștere cu 10% față de cea din 2012; în primul trimestru al anului firma a bifat un plus de 8% față de perioada similară a anului trecut. Toate aceste cifre sunt însă la mare distanță de începuturile afacerii.

CU PESTE 21 DE ANI ÎN URMĂ, EMIL ION ERA STUDENT AL FACULTĂȚII DE FORAJE DIN PLOIEȘTI, dar s-a transferat apoi la secția de Transporturi, la întoarcerea din Olanda, unde a efectuat un stagiu de zece luni, la o firmă de logistică. Tatăl avea un bun prieten stabilit în Olanda, care l-a introdus în firma Dijkman, o afacere de familie.

„Îmi doream și eu să văd cum este peste hotare“, își amintește Ion. Despre cele zece luni petrecute în Olanda spune că a fost o perioadă de training, nu o slujbă propriu zisă, dar impactul a fost puternic, „a fost ca o excursie în viitor“. După cele zece luni, proprietarul firmei Dijkman a decis să investească în România. Firma avea deja activități de transport de volum – mobilă și haine pe umerașe – iar acum, spune Ion, înțelege că invitația pe care i-au făcut-o pentru training „n-a fost doar de curtoazie, aveau nevoie de o persoană care să le reprezinte interesele aici“.

Dar n-a știut acest lucru de la bun început iar după o săptămână de training a fost întrebat dacă vrea să învețe limba olandeză. I-a luat numai șase luni, devreme ce cursul a fost intensiv; pretutindeni în jurul său se vorbea limba. În primăvara anului 1992 își încheia stagiul iar în toamnă Emil Ion punea bazele firmei Dijkman Ion Transport, cu sediul în locuința părinților săi.

Partenerul olandez a finanțat achiziția în leasing a patru camioane, conduse de șoferi români, preluând activitatea de transport de mobilă și haine, operând pe ruta România – Olanda sau nordul Germaniei. Tot partenerul olandez, care deținea 85% din acțiuni, a finanțat cu aproape 11 milioane de guldeni (circa jumătate de milion de euro) cumpărarea unui teren, în 1996, an în care cifra de afaceri a companiei depășise 500.000 de dolari iar profitabilitatea se plasa la 15%. „Nu era plăcut nici pentru părinții mei să aibă mereu 2-3 șoferi în sufragerie“, glumește Emil Ion; drept urmare a cumpărat un teren de 24.000 mp la marginea orașului, pe care a fost ridicat un depozit de 1.000 mp și 150 mp spațiu de birouri. La acea vreme, firma avea trei angajați, dintre care unul era Emil Ion; numărul lor a crescut până la 124 de oameni în prezent.

La acea vreme „afacerea creștea, pentru că piața era oarecum asigurată“; firma preluase activitatea de transport și avea, ocazional, și clienți locali pentru că sediul era impunător – o clădire nouă, atipică pentru perioada 1996-1997. După șansa avută în 1992, când a fost creditat cu încredere și bani de olandez, în 1999, „a venit cumva reversul medaliei, pentru că partenerul a decis să vândă afacerea unui alt olandez, care avea o firmă de logistică mult mai mare – Wim Bosman“.

Noul partener căuta tocmai o variantă de a se extinde pe piața românească, în dezvoltarea căreia avea mare încredere, povestește Ion. Wim Bosman, despre care românul punctează în repetate rânduri că „a avut o încredere fantastică în România“, era tipul antreprenorului pur, care pornise ca șofer și clădise o afacere care ajunsese la 600 de camioane, spații de depozitare de 80.000 mp și un rulaj de 160 de milioane de euro.