Home Actualitate Un sejur la Minsk
Actualitate

Un sejur la Minsk

O aparitie bine regizata, desi neanuntata in prealabil, la televiziunea publica i-a oferit prilejul presedintelui sa stabileasca din nou agenda publica a saptamanii trecute.

Un sejur la Minsk
Un sejur la Minsk · Foto: Business Magazin

O aparitie bine regizata, desi neanuntata in prealabil, la televiziunea publica i-a oferit prilejul presedintelui sa stabileasca din nou agenda publica a saptamanii trecute. Dupa ce, prezent la congresul PNTCD, premierul atacase cu o virulenta neobisnuita tendintele prezidentiale spre un regim autoritar de genul celui al lui Aleksandr Lukasenko, Basescu a contraatacat recomandandu-i premierului – cu o placere destul de evidenta de a imagina rezultatul unei asemenea propuneri – „o saptamana in Belarus“, ca sa poata vorbi pe urma in cunostinta de cauza despre tendintele presupus dictatoriale ale actualului lider de la Cotroceni.

Pe langa obisnuita lauda, imediat luata inapoi, la adresa Cabinetului – „cel mai bun guvern de dupa ‘90, dar un guvern mediocru“ – presedintele i-a oferit premierului Calin Popescu-Tariceanu si o mica mostra despre ceea ce ar trebui sa insemne atmosfera de la Minsk, cand a explicat continutul mesajului pe care i l-a trimis pe un memoriu ministrului Seres: rugamintea adresata ministrului de a rezolva solicitarea Alro „daca e posibil si in interesul economiei nationale“ era de fapt reluarea unui avertisment adresat tuturor ministrilor, intr-o sedinta de Guvern, „sa fie atenti ce vorbesc si cu cine vorbesc la telefon“. Presedintele a lasat sa se vada clar ca a primit – de la serviciile secrete si peste capul lui Tariceanu – informari cu privire la membri ai Guvernului care ar avea relatii cu personaje urmarite penal si ale caror telefoane erau supravegheate.

In plus, Basescu a punctat din nou la un capitol unde premierul s-a aratat vulnerabil: compromisurile la care a fost obligat de relatia cu Dinu Patriciu: „Toti avem prieteni – si eu am prieteni, dar nu intervin pentru ei in justitie“.

Reactia premierului a marcat o revenire a lui Tariceanu la strategia care l-a consacrat ca „incasator de geniu“ in disputa cu Traian Basescu: premierul a definit echilibrul si stabilitatea politica drept principalele sale preocupari, pe care le-a legat de dorinta de a pastra astfel un interes ridicat al investitorilor. In plus, Tariceanu a anuntat ca nu va recomanda sustinerea PNL pentru suspendarea din functie a presedintelui decat daca Basescu insusi va determina o asemenea decizie. „Eu nu i-am declarat razboi presedintelui“, a amintit premierul, mahnit ca scena politica se transforma „intr-un fel de Golden Blitz“, celebru local in care presedintele tocmai spusese ca nu va mai intra niciodata.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună