Home Actualitate Un român vorbește peste 250 de minute lu...
Actualitate

Un român vorbește peste 250 de minute lunar de pe telefonul mobil

Utilizatorul de telefonie mobilă și internet pe mobil consumă în medie pe lună circa 170 MB trafic de internet mobil, trimite 75 de SMS-uri și vorbește peste 250 de minute de pe telefonul propriu, se arată într-un studiu realizat de…

Un român vorbește peste 250 de minute lunar de pe telefonul mobil
Un român vorbește peste 250 de minute lunar de pe telefonul mobil · Foto: Business Magazin

Utilizatorul de telefonie mobilă și internet pe mobil consumă în medie pe lună circa 170 MB trafic de internet mobil, trimite 75 de SMS-uri și vorbește peste 250 de minute de pe telefonul propriu, se arată într-un studiu realizat de ANCOM (Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații). Totodată, un utilizator ocazional de telefonie mobilă și internet pe mobil consumă lunar 56 MB trafic de internet, trimite doar 25 de SMS-uri și sună cu puțin peste 80 de minute.

La polul opus, utilizatorul intensiv de telefonie mobilă consumă lunar peste 500 de MB trafic de internet, trimite peste 220 de mesaje și vorbește peste 750 de minute. Comparativ cu profilul de consum al utilizatorului configurat pentru perioada anterioară, se remarcă o creștere a traficului în afara rețelei pe toate segmentele de consum, pe fondul reglementării de către ANCOM a valorii maxime practicate de operatori pentru tarifele de terminare a apelurilor în rețelele mobile și corelat cu axarea operatorilor de telefonie mobilă pe oferte cu minute nelimitate sau naționale incluse.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună