Un primar din Maramureș și-a împușcat o vecină, trăgând după un iepure
Primarul comunei Săcălășeni, județul Maramureș, Emilian Pop, este cercetat de polițiști după ce și-a împușcat o vecină, trăgând după un iepure în curtea casei sale.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș, Florina Meteș, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că, în funcție de cele constatate în acest caz, urmează să fie luate măsuri de către polițiști.
„Polițiștii Serviciului Arme, Explozibili și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Maramureș s-au sesizat din oficiu privind un incident care a avut loc în comuna Săcăleșeni, un bărbat fiind cercetat cu privire la aspectele apărute. Urmează să fie luate măsuri în funcție de cele constatate”, a spus Meteș.
Surse judiciare au declarat la rândul lor că bărbatul cercetat este primarul comunei Săcălășeni, Emilian Pop, care ar fi rănit o vecină pe care ar fi împușcat-o cu pușcă de airsoft, în timp ce trăgea după un iepure în curtea casei sale.
Edilul a declarat, la rândul său, corespondentului MEDIAFAX, că este o anchetă a polițiștilor și nu poate oferi detalii: „Este o anchetă deschisă, am tras joi seara cu o pușcă de airsoft, din greșeală am atins-o pe o vecină. Nu este nimic grav.