Un nou tip de turism câștigă tot mai mult teren. „Turistul extrem” este introdus de tot mai multe agenții de turism, care oferă astfel de călătorii.
De când Everestul s-a aglomerat, pentru că tot mai multă lume încearcă și reușește să ajungă acolo, companiile care oferă excursii de lux spre destinații solicitante pentru turiști s-au reorientat. Clienții lor pot ajunge în locuri ca Royal Manasas National…
De când Everestul s-a aglomerat, pentru că tot mai multă lume încearcă și reușește să ajungă acolo, companiile care oferă excursii de lux spre destinații solicitante pentru turiști s-au reorientat.
Clienții lor pot ajunge în locuri ca Royal Manasas National Park din Bhutan, dacă vor să vadă tigri sau elefanți asiatici și facă drumeții pe trasee noi pe colinele submontane ale Masivului Himalaya, iar pe lângă cei aproape 300.000 de euro pentru o excursie, trebuie să susțină o organizație neguvernamentală locală, școală sau proiect de conservare, scrie The Telegraph. Pentru alți turiști, destinația dificilă care-i atrage este Polul Nord, excursia lor incluzând și o cină luată în locul respectiv, spre care sar cu parașuta.
La Polul Nord pot mânca și cei care merg într-o excursie prin Arhipelagul Svalbard, acestora întinzându-li-se pe gheață masă mare la care stau pe scaune acoperite cu blănuri. Și vulcanii se bucură de interes din partea turiștilor bogați, care au, de exemplu, posibilitatea să urce pe patru vulcani activi din Nicaragua în doar 24 de ore, iar apoi să meargă să se refacă pe insula privată Calala, unde-i așteaptă specialiști în recuperare, wellness și nutriționiști, aventura costând de la 95.000 de dolari în sus. Tot lor li se pregătește o excursie la Tower Butte, un vârf de gresie înalt de peste 1.600 de metri din apropiere de Lake Powell, Arizona, unde agenția care plănuiește s-o organizeze colaborează cu membri ai națiunii navajo ca să ofere posibilitatea escaladării acestui vârf, pe lângă drumeții în zonă. Printre organizatorii de astfel de vacanțe în destinații mai greu accesibile se numără Cookson Adventures, Pelorus sau EXP Journeys.