Home Actualitate Un mic producător local de bucate tradiț...
Actualitate

Un mic producător local de bucate tradiționale a vândut anul acesta de aproape 220.000 de lei. Care au fost cele mai căutate produse

Pofta Focului, o afacere de familie dezvoltată de un producător local din zona Iașului, care comercializează produse tradiționale precum zacuscă, dulceață, salate, sosuri și murături, a înregistrat anul acesta vânzări de aproape 220.000 de lei și estimează că va încheia…

Un mic producător local de bucate tradiționale a vândut anul acesta de aproape 220.000 de lei. Care au fost cele mai căutate produse
Un mic producător local de bucate tradiționale a vândut anul acesta de aproape 220.000 de lei. Care au fost cele mai căutate produse · Foto: Business Magazin

Pofta Focului, o afacere de familie dezvoltată de un producător local din zona Iașului, care comercializează produse tradiționale precum zacuscă, dulceață, salate, sosuri și murături, a înregistrat anul acesta vânzări de aproape 220.000 de lei și estimează că va încheia anul cu o cifră de afaceri de până la 270.000 de lei.

Pentru 2021, compania are în plan să continue extinderea la nivel național, prin listarea în noi lanțuri de magazine, în orașele: București, Constanța, Cluj-Napoca, Reșița, Focșani, Roman și Bacău, dar și să modernizeze spațiul de producție. De asemenea, proprietarii businessului au în vedere achiziția de noi utilaje, dar și creșterea numărului de angajați, extinderea portofoliului de clienți și deschiderea unui magazin online.

Pofta Focului a vândut în această perioadă în special prin băcănii și magazine de profil, dar și către clienți, prin comenzi directe. Pentru o băcănie, comanda medie este de 2.000 de lei, în timp ce persoanele fizice cumpără, în medie, de aproximativ 200 de lei. Pentru ultimele luni ale acestui an, compania estimează o creștere a comenzilor cu până la 10 – 15%. 

Businessul a intrat anul acesta cu o serie de produse în magazine din mai multe orașe din țară. Astfel, produsele companiei se regăsesc acum într-o serie de magazine din București și Iași, dar și în Constanța, Reșița, Focșani, Cluj-Napoca, Roman și Bacău.

În această perioadă, cele mai căutate produse au fost sortimentele de zacuscă și murăturile. Tocmai de aceea, de anul acesta reprezentanții afacerii au decis să includă și o varietate de murături. De asemenea, compania își mărește portofoliul și cu zarzavat pentru ciorbe.    

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună