Un mic producător de mobilier școlar: Suma alocată prin PNRR pentru mobilier nu va fi suficientă nici pe departe pentru a aduce învățământul la nivelul dorit, dar este un prim pas foarte bun
Czako Kalman, director de vânzări în cadrul Mobman, un producător din Satu Mare de mobilier școlar și pentru grădinițe, crede că termenele foarte scurte care se alocă pentru finalizarea mobilierului școlar în cadrul licitațiilor publice reprezintă un impediment pentru companiile locale.
Czako Kalman, director de vânzări în cadrul Mobman, un producător din Satu Mare de mobilier școlar și pentru grădinițe, crede că termenele foarte scurte care se alocă pentru finalizarea mobilierului școlar în cadrul licitațiilor publice reprezintă un impediment pentru companiile locale.
„La majoritatea proiectelor este imposibilă finalizarea la timp, iar temerea cea mai mare a fiecărui producător o reprezintă penalizările, care nu sunt mici. În unele cazuri se poate pierde și până la 25% din valoarea ofertelor“, a spus managerul, care lucrează pentru brandul Mobman, operat de societatea Mebelissimo cu o cifră de afaceri de 10,8 milioane de lei în 2023.
El dă ca exemplu licitații cu valori de 25 de milioane de lei care trebuie finalizate în 60-90 de zile, însă spune că în acest caz este vorba de peste 30.000-40.000 de produse, iar procesul nu este simplu.
„La semnarea contractelor autoritățile determină nuanțele pentru produse. Ca producător nu poți ține toate tipurile de material și toate nuanțele în stoc, asta înseamnă că trebuie să începi achiziția, dar tu ai 60 zile până la finalizare. Nu este un secret faptul că, deși ești producător autohton, unele componente, accesorii, vin din țări non-UE, unde din cauza situației globale livrarea poate să se extindă și până la 3 luni“, a spus managerul. El adaugă faptul că, după sosirea tuturor componentelor, se realizează producția, care durează minimum 45 zile la proiectele mari, iar montajul (aceste proiecte includ obligatoriu montaj și punere în funcțiune) la proiectele mari se realizează cu 30-40 de oameni, timp de 30-45 de zile.
„Făcând un calcul simplu, reiese că pentru un asemenea proiect este nevoie de minim 6-7 luni, asta în condițiile în care ai experiența necesară“, a mai spus Czako Kalman, director de vânzări al companiei. El adaugă că în ultimele luni, compania a câștigat circa zece licitații și este implicat în prezent peste 20 de proceduri. Printre proiectele câștigate de companie se numără unele din județele Maramureș, Satu Mare, Bacău, Suceava sau Galați.
Doar prin schema „Asigurarea dotărilor pentru sălile de clasă preuniversitare și laboratoarelor/atelierelor școlare“ din Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) sunt alocați circa 600 de milioane de euro, din care 60 de milioane de euro reprezintă investiții în resurse de digitalizare (microscoape, softuri etc.). Practic, doar prin această schemă, în sectorul mobilei ar putea intra peste 500 de milioane de euro, ceea ce ar da de muncă unui sector care angajează peste 50.000 de oameni.
„Suma alocată nu va fi suficientă nici pe departe pentru a aduce învățământul la nivelul dorit, dar cu siguranță vor mai fi infuzii financiare în acest segment. Dar și aceasta valoare era un prim pas foarte bun, dar consider că necesarul creionat de firmele de consultanță se putea realiza mai eficient, mai aerisit d.p.d.v al produselor, astfel încât finalizarea unui proiect să se poată întâmpla cu ușurință“, a punctat managerul. El consideră că producătorii români ar putea să beneficieze de această nișa. „Dar trebuie mult curaj să faci sistemul să înțeleagă că sunt unele derapaje în tot procesul până la finalizare“.
Mebelissimo a avut în 2023 o cifră de afaceri de 10,8 milioane de lei, dublu față de anul precedent, un profit net de 2,8 mil. lei și un număr mediu de 9 salariați, conform datelor de la Ministerul de Finanțe. Compania este controlată de Nagy Katalin Agnes, conform Termene.ro.