Un lider controversat al partidului social democrat din Austria cere naționalizarea OMV
Viceprefectul landului Austria Inferioară, Franz Schnabl, fost general de poliție, liderul regional al partidului social democrat SPO și politician controversat aflat în campanie electorală, a cerut ca Austria să redevină proprietar majoritar al companiei OMV, proprietarul Petrom, potrivit Kurier.
„Afară“ cu acționarii, a spus el.
Schnabl a subliniat că în timp ce compania și-a dublat vânzările și profiturile și a câștigat aproape 2,5 miliarde de euro, austriecii nu-și mai pot permite să cumpere carburanți. Vânzările au crescut cu 124%, până la 30,6 miliarde de euro. Venitul net atribuibil acționarilor a crescut cu 95% până la 2,493 miliarde de euro.
Este „indecent“ că OMV și alte companii petroliere „câștigă miliarde în timp ce austriecii sunt sărăciți“, a declarat acesta. Excesul de profit din perioada de criză ar trebui să revină oamenilor.
Schnabl a prezentat un plan în trei puncte pentru limitarea prețului carburanților care include și excluderea acționarilor din cadrul companiei petroliere. Cu acest plan, prețurile carburanților ar putea fi reduse imediat, potrivit acestuia.
Oficialul austriac și-a justificat cererea privind naționalizarea OMV prin faptul că transferurile lunare de miliarde de la șoferi către șeici petrolieri și alți acționari OMV duc la sărăcirea treptată a Austriei. Compania OMV este proprietatea comună a austriecilor, iar aceasta trebuie din nou să-și asigure în primul rând mandatul de aprovizionare pentru compatrioți.
Indra Collini, purtătoarea de cuvânt a NEOS, partidul liberal de centru din Austria Inferioară, s-a declarat de acord cu ideea lui Franz Schnabl, adăugând însă că subiectul este mult prea complex pentru ca acesta să funcționeze așa. „Simplul fapt că republica cheltuiește miliarde din impozite pentru cumpărarea de acțiuni arată cât de iluzorie este această abordare“, a declarat Collini.
Potrivit Die Presse, compania se luptă cu criza în ciuda profiturilor mari, aliatul de multă vreme al Austriei, Moscova, transformându-se într-un coșmar.
În industrie există de ceva vreme speculații privitoare la o posibilă împărțire a OMV între sectorul tradițional al petrolului și gazelor și cel al produselor chimice și plastice.