Un inamic pe care lumea credea că l-a învins se întoarce : Cele mai puternice economii se pregătesc de revenirea virusului care a făcut zeci de mii de victime și a lăsat mii de oameni paralizați
Autoritățile care gestionează sănătatea publică din interiorul marilor economii fac eforturi pentru a împiedica revenirea virusului poliomielitei în mai multe țări unde acesta a fost eradicate aproape complet, scrie Finacial Times. În anii '50, după o explozie a virusului și…
Autoritățile care gestionează sănătatea publică din interiorul marilor economii fac eforturi pentru a împiedica revenirea virusului poliomielitei în mai multe țări unde acesta a fost eradicate aproape complet, scrie Finacial Times.
În anii ’50, după o explozie a virusului și apariția unui vaccin împotriva bolii, s-a crezut că patogenul a fost eliminate complet. Din 1988, cazurile de infectare au scăzut cu 99%, de la peste 300.000 cazuri raportate pe an, la doar șase în 2021, potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății. Virusul poliomielitei este considerat foarte contagios, afectând sistemul nervos și putând ucide sau paraliza complet un om în doar câteva ore.
Autoritățile sanitare din New York au declarat recent că virusul a fost din nou detectat în probe prevalate din sistemul de canalizare al metropolei. Luna trecută, un bărbat din suburbiile New Yorkului a fost primul american diagnosticat cu polio din ultimii 10 ani.
În Marea Britanie oficialii din domeniul sănătății au declarat că sunt gata să distribuie doze de rapel împotriva virusului pentru sute de mii de copii, după ce patogenul a fost descoperit în apele reziduale din Londra.
Situația stârnește îngrijorare privind ezitarea în privința vaccinurilor dar și pentru că conflictele globale ar putea permite revenirea unei boli despre care s-a crezut că a dispărut.
În cea mai mare parte a secolului XX, poliomielita a fost una dintre cele mai temute boli ale perioadei, ucigând sau lăsând paralizați mii de oameni în fiecare an. Reapariția sa în SUA și Europa, coroborată cu întreruperea programelor globale de imunizare pe fondul războiului, i-au determinat pe oficialii din domeniul sănătății să sune alarma.
„La nivel global s-a înregistrat o scădere uriașă a vaccinării de rutină, deoarece țările s-au concentrate mai mult pe a răspunde pandemiei de COVID-19. La o primă privire putem spune că acest lucru evidențiază vulnerabilitatea sistemelor de imunizare naționale”, a declarat Siddhartha Datta, consilier regional al Organizației Mondiale a Sănătății.
Luna trecută, OMS și Unicef au publicat date care arată cel mai mare declin susținut al vaccinărilor pentru bolile copilăriei din ultimele trei decenii. Cel puțin 25 de milioane de sugari nu au primit vaccinurile de bază.
Oficialii din domeniul sănătății din New York au avertizat vineri că sute de persoane ar putea fi deja purtătoarele temutului virus.
Studiile făcute pe baza cazului de polio detectat în New York au demonstrat o legătură între virusul care a fost descoperit atât în Londra cât și în Israel, sugerând apariția unei răspândiri.
Experții din sănătate susțin cu tărie că ultimele cazuri demonstrează necesitatea păstrării unei stări de vigilență în privința vaccinării, totodată fiind nevoie și de mai multe eforturi la nivel global pentru eradicarea crizei.