Un Hamlet în mediul de business: regizorul de teatru care oferă traininguri pentru mediul de business

Mărturisesc că prima dată am vrut să scriu despre Dan Vasile în urmă cu vreo opt – nouă ani, la începuturile Business Magazin; m-a atras atunci ceea ce mi se părea a fi independența de care Dan dădea dovadă, faptul că regiza spectacole în țară, că lucra pe proiecte și că rezista în lumea teatrului – voiam să scriu despre astfel de oameni, care nu erau legați de o slujbă și de un program, un astfel de trai mi se părea nemaipomenit, atunci. Nu mai știu de ce am abandonat ideea, cred că a venit criza și nu a mai fost loc pentru astfel de abordări. După ani l-am regăsit pe Dan Vasile într-un grup de bărbați care își propune să rescrie normele eleganței masculine românești; își lăsase o barbă respectabilă și avea propria firmă, care se cheamă, cum altfel?!, „Mr. Vasile“. În fond tot un soi de independență.

Dan Vasile a devenit Mr. Vasile cu patru ani în urmă. „A fost un gând care se leagă de umorul pe care îl cultiv. Când te iei prea în serios, este un semn că ai îmbătrânit și ai luat-o razna. M-am întrebat ce voi face și am zic că mă vând cel mai bine pe mine, așa că am numit compania Mr. Vasile“. A început cu ani în urmă cu traininguri motivaționale, petreceri corporate neconvenționale sau team buildinguri altfel decât cele obișnuite, activități derulate în paralele cu regia de teatru. Printre cei mai vechi clienți se numără lanțuri de hipermarketuri sau de retail pentru care lucra cu  grupe de 400 de oameni pe tehnici de vânzare. „Aveam săptămâni în șir în care lucram cu câte două echipe pe zi, patru ore cu unii și patru ore cu alții. Era extenuant.“ Piața i s-a format „din gură în gură“, de la sine, oamenii apreciind la el faptul că propunea ceea ce numim „ieșirea din zona de confort“.

La un moment dat i-a întâlnit ce cei de la compania Trainart, care căutau un actor. A fost o „potrivire de caracter“ între compania de training și regizor, și de atunci au făcut „mii de traininguri“. Au creat inclusiv un produs, Metamorphosis, care urmărește stimularea leadershipului intuițional, care merge pe zona intuitivă și nu pe zona rațional-logică, care oricum există în fiecare lider, îmi explică Dan. „Antrenând anumite exerciții din programarea neurolingvistică, tehnici din teatru și altele asemenea, am făcut un program de două zile de training care a funcționat atât în sistem deschis, cu participanți care cumpărau programul, cât și în sistem intern, în companii. A fost un moment de extindere pe piață, a apărut un brand și a fost dovada că se pot face astfel de lucruri“. Au venit clienți mari, din industria de medicamente sau din consultanța de business. „Ceea ce facem este de top, este zona de fuziune dintre tehnicile de influențare din teatru și modul în care faci ajustări extrem de precise cu cel din fața ta. Astfel de tehnici sunt de bază în pregătirea actorilor, dar au fost aduse spre avocați sau oameni de vânzări. Sigur că în occident sunt mai avansați, față de noi există un oarecare decalaj, dar acesta este binevenit.“

Dan Vasile a terminat actoria la Hyperion, dar în paralel făcea și regie de teatru la universitatea de stat. A fost în clasa lui Tudor Mărăscu la regie și a învățat actorie cu Eusebiu Ștefănescu. „Au fost profesori buni, de la care am mâncat teatru pe pâine. A fost perioadă fabuloasă, pentru că diminețile eram la facultate, după-amiezile la Cinematecă și serile la teatru.“ Primul său spectacol, Pelicanul de August Strindberg, pus în scenă la Teatrul Național din Iași în 2000, a fost nominalizat la premiile UNITER, pentru debut. „Debutul meu a fost un pic strâmb, pentru că am avut o cronică, pe prima pagină a unui ziar important, care desființa spectacolul. Cineva o luase foarte personal și era lipsit de afinități și umor. La un moment dat au venit criticii adevărați și au pus lucrurile la punct, iar teatrul s-a văzut cu o nominalizare la UNITER pe care nu o mai avuseseră de 10 ani. Mă așteptam ca lucrurile să urmeze. Eram invitat la ședințe la UNITER și am zis că am început cu dreptul. Dar a început marea așteptare lângă telefon. A fost o perioadă în viața mea când asta am făcut.“

Era foarte important să sune telefonul și destinul său artistic ținea de telefoanele acelea pe care trebuia să le primească, era în mâinile unor domni și doamne pe care trebuia într‑un fel să-i facă atenți, să îl bage în seamă. „Permanent era despre ce n-am făcut eu bine, astfel încât oamenii aceștia să mă valorizeze suficient. Întrebările acestea au tot funcționat într-o bună parte din viața mea, știind în același timp că îmi fac treaba, știind că lucrurile pe care le fac eu au o oarecare inspirație și o oarecare lucrătură și un oarecare mecanism bine pus la punct, profesional vorbind. Știind că sunt acoperit profesional, mă întrebam în continuare ce ar mai trebui de făcut. Răspunsuri am primit, dar nu mi-au plăcut. Adică anumite lucruri pe care ar fi trebuit să le fac nu țineau de valorile mele.“ Totuși telefonul a sunat, și a avut de lucru, pentru că are peste 30 de spectacole la activ, făcute în 15 ani. „Binișor, mai ales în condițiile în care am început să montez Shakespeare, Cehov, texte importante, care contează și au putere, texte prin care dacă intri, ești altfel. Este un proces de inițiere, inclusiv personală. Și mi-am ales oameni interesanți, scenografi și actori de la diferite teatre din țară și asta a însemnat pentru mine realmente o creștere. Dar aveam spre 30 de ani, doi copii care creșteau, și mi-am pus niște întrebări: la ce bun? Avem o discuție creativă sau ne umilim reciproc? Încotro merg, care este construcția la care pun umărul?“

După aceste întrebări a ales businessul. „Mediul de business mă aranjează la nebunie, pentru că este un mediu în care, dacă lucrezi cu toată capacitatea și îți faci treaba așa cum trebuie, ești valorizat. Este mediul în care primești instantaneu respect. Dacă îți stabilești o întâlnire cu un CEO, la ora stabilită există deja o cafea și cineva care te conduce, fără probleme. În teatru, apar urgențe și nu dau nici măcar un SMS să anunțe.“

Totuși, cum a ajuns la training, coaching și Mr. Vasile? La un moment dat un prieten care avea o fundație l-a invitat la un eveniment de pregătire a trainerilor, pentru care nu avea suficienți participanți. „Eram într-o săptămână în care nu făceam nimic și am zis că orice este mai bine decât să stau acasă. Scriam de fapt articole pentru o revistă, am scris o carte pentru copii, am făcut tot felul de lucruri. Dar am zis OK, hai la TOT și am avut o mică revelație. Ce se presupunea acolo, jocurile de rol, modul în care stăteai de vorbă cu participanții, se asemăna foarte mult cu modul în care lucram în teatru, modul în propuneam anumite situații de învățare experiențială. Mi-a explodat capul, mi-am spus: «Asta este o potecă interesantă».“ A pășit pe potecă și telefonul a început să sune.

O perioadă a lucrat și în training, și în teatru, ba o vreme, cam doi ani, a cochetat și cu publicitatea. „În publicitate am avut o perioadă bună, era la patru ani de la debut și nominalizare, o perioadă de relativă stagnare în viața profesională. Un publicitar mi-a dat șansa să fiu creativ și vedeam cum iau viață proiectele mele.“ 

Ultimul spectacol  a fost A 12-a noapte la Arad, în 2012, care a ieșit un mix elisabetan, cu muzică și clovnerii, spectacol „care a fost îngropat de niște decizii administrative. În momentul acela mi-am dat seama că nu mai vreau să fac parte din așa ceva, iar acum, deși consider că nu mi-am agățat mănușile în cui, nu mă mai văd întorcându-mă. Poate doar în termenii mei, ceea ce este aproape imposibil, în teatrul așa cum îl știu eu“.