Un fost corporatist și un publicitar au creat de la zero propria marcă de bere 100% românească

Tulceana, Parâng sau Arădeana sunt doar câteva dintre mărcile care au rămas doar cu numele în istoria berii românești. Un fost angajat de corporație și un publicitar speră să revitalizeze tradiția producției de bere în micile fabrici locale și să își facă loc printre giganții care domină piața.

„Ne-am identificat cu zăganul, o pasăre vânată până la dispariție, atât datorită proximității de vârful Zăganu, unde se află microberăria, cât și printr-o paralelă cu faptul că fabricile mici de bere din România au dispărut asemenea zăganului“, descriu Laurențiu Bănescu și Alexandru Geamănu alegerea numelui produsului creat prin start-up-ul lor, Fabrica de Bere Bună. Cei doi au investit 250.000 de euro în aceasta și au ajuns la break-even după un an, ajungând să își aducă berea nepasteurizată, îmbuteliată și etichetată manual în 120 de spații.

Microberăria aflată la poalele munților din Măneciu-Ungureni, cu o capacitate anuală de producție de 4.000 de hectolitri, este „o picătură în oceanul berii de pe piața locală de 16 milioane de hectolitri“, după cum observă cei doi antreprenori.  Ideea „năstrușnică“, după cum le place să spună, de a începe o astfel de afacere le-a venit din dorința de a se lansa în antreprenoriat, cu un produs pe gustul lor, fără să aibă până în acel moment tangențe cu producția berii. Laurențiu Bănescu a absolvit Facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune în cadrul Academiei de Studii Economice în 2001 și, după absolvire, a lucrat vreme de zece ani pentru mai multe companii multinaționale printre care Coca-Cola, Red Bull, Henkel și Tuborg.

Alexandru Geamănu a studiat în cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnice din București. Nu a profesat niciodată însă în domeniu și și-a construit cariera în publicitate, în BTL, în agenții precum D’Arcy, Saatchi & Saatchi, Mercury și Odyssey. „Cred că a fost o combinație de timing foarte bun cu noroc și perseverență“, descriu ei momentul când s-au hotărât să înceapă antreprenoriatul. De la prima discuție, din decembrie 2012, a durat aproape un an până să vândă prima bere produsă în Fabrica de Bere Bună. Au căutat inițial fabrici de bere din străinătate pe care să le aducă în România, dar costurile prea mari i-au îndemnat să își îndrepte atenția spre piața locală.

Au găsit astfel fabrica de bere închisă, după ce își încetase producția în urma unui faliment, și aflată în conservare la poalele vârfului Zăganu (Carpații Orientali), aproape de stațiunea Cheia. Au descoperit pe parcurs că nu era foarte bine conservată, dar au reușit să depășească problemele echipamentelor, iar achiziția și modernizarea fabricii i-au costat aproximativ 250.000 de euro, parte fonduri proprii, iar restul, finanțare de la bănci. Primul pas în dezvoltarea afacerii a fost găsirea unui nume reprezentativ pentru berea lor, autentic și românesc. „A fost un brainstorming intens, în care am trecut prin cel puțin 50 de nume, care mai de care mai neaoșe, iar în cele din urmă am ales să ne întoarcem la origini, la masivul Zăganu“, spun cei doi antreprenori. Au început producția în extrasezon, în luna octombrie 2013, cu volume mici, din cauza autorizației de a vinde berea primite după sezonul de vară, și au reușit să se apropie, în lunile de vară, de aproximativ 50% din capacitatea de producție. În restul anului, produc la aproximativ 20% din capacitatea fabricii, îmbuteliind doar la cerere.

Conceptul de „microberărie“ abia începe să fie folosit în România, dar este foarte dezvoltat în Statele Unite ale Americii, unde cele peste 3.500 de microberării dețin o cotă de piață de circa 22%, potrivit lui Geamănu. Mai aproape, la nivel european, celebrele abații belgiene sau berării germane țin capul de afiș în acest tip de industrie, chiar dacă, la scurt timp după Revoluție, piața avea potențial și în România. „Dacă la începutul anilor ’90 în România erau active 125 de fabrici de bere, astăzi mai sunt sub 20. Mai mult decât atât, în urmă cu câteva zeci de ani, fiecare zonă a României avea berea ei și un motiv de mândrie locală – Tulceana, Parâng, Arădeana, Caraș, Orădeana sau Sarmis. Credem că numele este reprezentativ pentru ceea ce vrem noi să facem: să ajutăm la revitalizarea unei industrii cândva înfloritoare în România – producția de bere locală, independentă“, spun cei doi. Potrivit lor, existau cam trei astfel de berării în fiecare județ, iar oamenii țineau la un „patriotism local“, de a bea tipul de bere specific zonei în care se aflau.