Home Film Un exercițiu sinistru de imaginație - VI...
Film

Un exercițiu sinistru de imaginație - VIDEO

Sunt multe feluri în care poți interpreta scenele din „Us“, iar Jordan Peele s-a asigurat că fiecare nouă vizionare a filmului său va dezvălui lucruri pe care, în primă instanță, nu le-am observat.

Un exercițiu sinistru de imaginație - VIDEO
Un exercițiu sinistru de imaginație - VIDEO · Foto: Business Magazin

Peele nu este doar regizorul acestui nou horror, ci are și rolurile de scenarist și producător. După succesul neașteptat înregistrat de „Get Out“, Peele reușește să revină cu un film de o calitate similară, performanță cu care nu mulți cineaști se pot lăuda.

Acțiunea din „Us“ începe în 1986 și prezintă un copil plimbându-se alături de părinți prin orășelul american Santa Cruz. Scăpată din ochi de adulți, fetița ajunge pe o plajă pustie și pătrunde într-o încăpere acoperită de oglinzi; câteva secunde mai târziu, ea descoperă în fața uneia dintre oglinzi dublura sa.

Filmul sare apoi în zilele noastre, locul fetiței fiind luat de o femeie căsătorită (Lupita Nyong’o) și mamă a doi copii. Alături de soțul ei (Winston Duke), ea ajunge din nou pe plaja care încă îi dă coșmaruri.

De aici, așa cum se întâmplă de obicei în filmele lui Peele, lucrurile iau o întorsătură care va tulbura orice spectator. Este lăudabil modul în care cei doi actori principali trec de la o stare la alta și imprimă celui din fața ecranului o profundă stare de neliniște. Nyong’o, deținătoare a unui premiu Oscar pentru rolul din „12 ani de sclavie“, semnează cea mai bună performanță a ei din ultimii doi-trei ani.

Așa cum a procedat și în „Get Out“, Jordan Peele aduce un omagiu perioadei cinematografice care i-a indus pasiunea pentru film, mai precis anii ’70-’80. Acest lucru este evident încă din primele scene și reapare de-a lungul celor aproape două ore de film. Elementele sunt diverse – reclame vechi, melodii, postere sau graffitiuri –, dar toate au rolul de a evoca acei ani și atmosfera din acea perioadă.

Trebuie spus, fără ocolișuri, că „Us“ e un film bizar, care se aseamănă din acest punct de vedere unor capodopere ale cinematografiei mondiale precum „The Shining“ sau „A Clockwork Orange“, ambele semnate de Stanley Kubrick. Elementele cinematografice se îmbină astfel încât să permită o reinterpretare generală a evenimentelor la fiecare vizionare. Este o tehnică, aș spune, pe care doar marii regizori o posedă.

Închei prin a remarca și curajul celor de Universal Pictures, care și-au asumat lansarea unui film cu buget mic (20 milioane dolari) într-o perioadă a anului dominată, tradițional, de producțiile celor de la Marvel. Mai mult, „Us“ a trebuit să concureze și cu „Pet Sematary“, cea mai nouă interpretare a poveștii de groază semnate de Stephen King. Pariul a fost unul câștigător: lansat pe 22 martie, filmul a generat deja peste 215 milioane de dolari din vânzările de bilete.

Notă: 8,5/10

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună