Un deputat PNL vrea interzicerea exportului de buștean, inclusiv în Europa
Deputatul PNL Florin Roman a depus o inițiativă legislativă care prevede înterzicerea exportului de buștean și lemn rotund, inclusiv în țările europene, nu doar în spațiul extracomunitar, cum era prevăzut în lege.
„Am depus, în calitate de deputat PNL, un proiect de lege, prin care interzicem exportul de buștean și lemn rotund, inclusiv în țările europene, nu doar în spațiul extracomunitar cum era prevăzut în lege. Interzicerea exportului respecta Tratatul european, întrucât stoparea are loc pe o perioada determinată. În acest fel vom reuși sa ne apărăm pădurile și să respirăm un aer mai curat”, anunță Florin Roman.
Proiectul, se introduce articol nou în legea 57/2020: „Se interzice exportul de buștean, cu sau fără coajă, sau lemn rotund, pentru o perioadă de 10 ani începând cu data de 1 ianuarie 2023”.
„Având în vedere creșterea continuă a cererii de lemn din România datorată numărului mare de fabrici care transformă și prelucrează în cantități uriașe una dintre bogățiile țării noastre, consider că se impune interzicerea exportului de buștean, cu sau fără coajă, sau lemn rotund pentru o perioadă de 10 ani începând cu data de 1 ianuarie 2023. Pentru ca legea care este în vîgoare de doi ani și jumătate să își atingă scopul, este necesar ca aceasta să își extindă aplicabilitatea. Numai prin păstrarea și protejarea fondului forestier vom putea să beneficiem de biodiversitate și de im mediu sănătos”, potrivit expunerii de motive.
Senatul e primă cameră sesizată.