Un chelner a ajuns să câștige mai mult decât un bancher
O discuție cu Daniel Mischie, directorul executiv al City Grill, cel mai extins lanț românesc din industria restaurantelor (City Grill, Caru' cu Bere, Hanul lui Manuc, Trattoria Buongiorno): „Nu cred că avem vreun chelner/ospătar care câștigă mai puțin de 1.000 de euro pe lună. Unii pot ajunge să câștige și peste 2.000 de euro pe lună. Aici vorbim de salariu plus bacșiș, care este partea cea mai…
1.000 de euro pe lună net (adică 4.800 de lei) înseamnă cât câștigă un bancher, pe medie. 2.000 de euro pe lună, adică aproape 9.600 de lei, înseamnă peste 30% față de salariul mediu al unui IT-ist.
La mijlocul lunii februarie am fost la Cluj și ce mi-a atras atenția intrând în trei cafenele și două restaurante a fost tinerețea chelnerilor, fete și băieți, mult mai tineri decât în București.
Aproape toți erau studenți și unul era chiar absolvent de facultate. Nu cred că ei ar fi câștigat mai puțin de 1.000 – 1.100 de euro pe lună, adică salariul la minimum plus bacșișul.
Clujul este cel mai scump oraș din România din punctul de vedere al chiriilor și al prețului apartamentelor, situându-se cu 10-20% peste București, la un salariu mediu de ușor sub cel din București de 3.500 de lei pe lună, adică 730 de euro pe lună.
Ca să-ți poți permite să stai în Cluj, trebuie să lucrezi mai degrabă într-un restaurant sau într-o cafenea decât să lucrezi într-o bancă, având în vedere că în bănci salariul de intrare se situează între 2.000 și 2.500 de lei net pe lună.
Un chelner, un ospătar îți vinde o ciorbă, o friptură, o cafea, în timp ce un funcționar bancar poate să-ți vândă un credit ipotecar sau produse de economisire mai sofisticate, cum ar fi fondurile mutuale, ceea ce ar implica mai multe cunoștințe.
Nu critic salariile care sunt în industria HoReCa sau salariile din sectorul bancar, ci doar constat această anomalie.
În Silicon Valley, San Francisco, IT-iștii, programatorii, cei care se ocupă cu marketingul digital câștigă mult mai mult decât profesorii lor de la facultate, care îi învață tot ce știu ei.
În aceste condiții, când IT-iștii au ajuns să câștige de patru, cinci ori mai mult decât profesorii lor, piața chiriilor și a locuințelor a luat-o razna. Facebook, Google au ajuns să investească sute de milioane sau chiar miliarde de euro pentru a construi locuințe pentru cei care lucrează în învățământ și care nu își pot permite prețurile locative din San Francisco.
Conform unor date prezentate în conferința „Joburi noi, meserii vechi”, organizată de Business MAGAZIN împreună cu OLX, trei din zece angajați din România vor ajunge să lucreze în industria colaborativă în următorii cinci ani. Noile joburi sunt livrator, șofer de ride-sharing, vlogger, freelancer, youtuber. Conform studiilor prezentate, un curier livrator, partener al Glovo, poate ajunge să câștige până la 3.000 de lei pe săptămână, în funcție de cât lucrează: „Din calculele mele, faci circa 25 de lei pe oră, la care se mai adaugă și tips de la clienți”, a declarat Filip, un curier-livrator de la Glovo, în revista OLX Indexul locurilor de muncă – o nouă eră a muncii.
Piața de HoReCa este în creștere, pentru că veniturile românilor, în special ale corporatiștilor, au crescut susținut în ultimii ani.
Dar acest lucru va provoca la un moment dat o criză, pentru că prima opțiune a studenților și a absolvenților de facultate va fi de a lucra acolo unde câștigă mai bine, pentru a putea să-și plătească chiria, dacă stau în Cluj sau în București.
La polul opus, companiile vor rămâne fără candidați, fără ofertă de muncă, ceea ce le va îngreuna mult situația.
Să vedeți ce va fi când se vor „albi” câștigurile chelnerilor din restaurante, respectiv dacă va intra în vigoare legea privind declararea și impozitarea diferențiată a bacșișului.