Un CEO și fost recrutor dezvăluie întrebarea cea mai bună pe care i-a pus-o vreodată un candidat la un job. Este ceva extrem de simplu, dar care poate face o diferență enormă
Noah Berk este co-CEO al companiei de consultanță tehnică Aptitude 8, principalul consultant tehnic din ecosistemul HubSpot, specializată în implementarea platformei pentru clienți. De obicei, atunci când un candidat ajunge la interviu cu el, este ultima etapă din proces, iar…
Noah Berk este co-CEO al companiei de consultanță tehnică Aptitude 8, principalul consultant tehnic din ecosistemul HubSpot, specializată în implementarea platformei pentru clienți. De obicei, atunci când un candidat ajunge la interviu cu el, este ultima etapă din proces, iar Berk știe deja ce caută: potrivirea culturală și adecvarea la rol. Interviul este, totodată, și o ocazie de a seta așteptările de ambele părți.
În opinia sa, capacitatea de a învăța constant și de a se educa continuu este ceea ce diferențiază cu adevărat un candidat. În era AI-ului, spune el, e mult prea ușor să repeți pasiv ce-ți sugerează un sistem, în loc să gândești activ despre cariera ta și despre cum vrei să crești. De aceea, apreciază candidații curioși, care arată că le place să citească și să învețe.
Întrebarea care a făcut diferența
Înainte să devină CEO, Berk a intervievat mii de persoane ca recrutor, iar astăzi a ajuns deja la câteva sute și în noul rol. Recent, un candidat i-a adresat o întrebare care i-a rămas în minte:
„Ce citiți?”
Pentru Berk, întrebarea a demonstrat curiozitate și interes pentru oamenii și cultura organizațională, nu doar pentru sine. În acel moment, el citea The Culture Code, dar și Traction: Get a Grip on Your Business, o carte pe care obișnuia să o răsfoiască frecvent. „Acel moment a fost ca un acces direct la modul meu de gândire“, explică Berk.
El adaugă că adresează aceeași întrebare și în afara biroului. Nu contează dacă este vorba de o carte de business sau de ficțiune: lectura, spune Berk, provoacă mintea și stimulează curiozitatea, spre deosebire de consumul pasiv de conținut pe rețele sociale.
Ce întrebări ar trebui evitate
În schimb, Berk recomandă candidaților să evite întrebările generale sau vagi. Un exemplu frecvent este:
– „Cum este cultura aici?”
Potrivit lui, răspunsul la o astfel de întrebare va fi inevitabil diplomatic și lipsit de substanță. „Nimeni nu-ți va răspunde sincer că este oribil să lucrezi aici“, spune Berk.
Traducere și adaptare după Business Insider