Home Actualitate Un australian a ajuns în Coreea de Nord...
Actualitate

Un australian a ajuns în Coreea de Nord și a rămas efectiv mut de uimire! Ce a trăit acolo

Jucătorii profesioniști sunt deseori puși în situația de a juca fotbal în atmosfere ostile și intimidante, însă nimic nu se compară cu trăirile fotbaliștiilor care ajung în Coreea de Nord. Erik Paartalu, în vârstă de 31 de ani, a povestit într-un interviu acordat CNN despre condițiile pe care le-a întâlnit la Phenian.

Un australian a ajuns în Coreea de Nord și a rămas efectiv mut de uimire! Ce a trăit acolo
Un australian a ajuns în Coreea de Nord și a rămas efectiv mut de uimire! Ce a trăit acolo · Foto: Business Magazin

FC Bengaluru, echipa indiană la care este legitimat fundașul Paartalu, a jucat pe 13 septembrie în Coreea de Nord, în manșa retur a sferturilor de finală din Cupa AFC (competiție organizată de Confederația de Fotbal din Asia), în compania echipei “25 April”. După ce în tur a fost 3-0 pentru Bengaluru, returul s-a încheiat 0-0. Pentru Paartalu și colegii săi, experiența din Coreea de Nord a fost cu adevărat traumatizantă.

Acesta s-a trezit în hotelul din Pyongyang și a auzit la știri despre racheta lansată deasupra insulei japoneze Hokkaido: ”Ne-am trezit pentru micul dejun iar pe televizorul din camera am vazut scris: Breaking News, rachetă lansată din Pyongyang deasupra Japoniei. Dacă ai fi fost pe stradă la 6 dimineața, vedeai traiectoria rachetei. M-am uitat la colegul meu și eram amândoi foarte șocați. Când am auzit vestea, ne-am uitat uitat unul la altul și ne-am spus să ieșim naibii de aici”, a spus Paartalu în interviul acordat postului CNN.

Coreea de Nord a progresat rapid în programul său de rachete, lansând 22 de proiectile în 15 teste din februarie până acum, inclusiv unul deasupra Japoniei, cel care a zburat deasupra hotelului echipei Bengaluru. ”Pentru noi a fost un mediu destul de intimidant doar din cauza situației în care ne aflam. Unii dintre colegii mei nici nu se mai gândeau la fotbal, aveau în minte alte chestii, și totuși, cine îi poate condamna?”, a afirmat fostul internațional australian.

Cititi mai multe pe www.prosport.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună