Home Actualitate Un alt fel de beneficiu la birou
Actualitate

Un alt fel de beneficiu la birou

Octavian Grigorescu și Ciprian Răducan au gândit un tip de beneficiu pe care companiile îl pot oferi angajaților și propun firmelor instalarea la birou de cutii cu periuțe de dinți de unică folosință, pentru a fi folosite în timpul serviciului. Afacerea poartă numele Dentisteria.

Un alt fel de beneficiu la birou
Un alt fel de beneficiu la birou · Foto: Business Magazin


„Povestea proiectului Dentisteria începe în primăvara anului 2017. Lucrăm într-un mediu corporate și obișnuim să folosim periuța de dinți după pauza de masă sau înaintea unui consult stomatologic.
Ne-am gândit că ar fi foarte util dacă angajații din România ar avea un astfel de beneficiu la locul de muncă sau chiar la cabinetul stomatologic la care merg”, spune Octavian Grigorescu, unul dintre fondatorii Dentisteria.
Astfel, pentru momentele de după pauza de masă, de țigară, de cafea ori înaintea unei întâlniri, angajații pot folosi periuțe de dinți de unică folosință, cu pastă încorporată. Cei doi antreprenori instalează cutia cu periuțe la birou, alături de o altă cutie destinată reciclării. Periuțele aruncate acolo sunt colectate ulterior, o dată pe lună, pentru a fi reciclate.
„Investiția nu a fost considerabilă, încercând să dezvoltăm businessul pas cu pas. Am pornit cu o investiție de 1.000 de euro, din dorința de a testa întâi ideea. Cifra de afaceri a anului 2018 este de aproximativ 5.000 de euro, având în vedere că abia în decursul acestui an am început să semnăm mai multe contracte cu diverși colaboratori”, spune Ciprian Răducan.
Printre clienții Dentisteria se află Philip Morris, UiPath, Penny Market, L’Oréal, Adecco, World Class, PTC, Servier, dar și câteva clinici stomatologice din București și din țară, precum Dentson, Dentagglio, Dexcellence, Dentistree.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună