Umberto Eco: Unora li se invarteste Soarele

Edoardo Boncinelli a sustinut o serie de Lectii Magistrale la Universitatea Bologna cu privire la Teoria Evolutiei (origini si dezvoltare), si printre lucrurile ce m-au impresionat cel mai tare nu au fost atat dovezile de-acum indiscutabile ale evolutionismului (chiar si in progresele lui neo-darwiniste), cat faptul ca pe aceasta tema circula multe idei naive si confuze, lansate nu doar de contestatarii acestora, ci chiar si de cei care le impartasesc: de exemplu, ideea ca, din punctul de vedere al darwinismului, omul ar descinde din maimuta (eventual, spun eu, vazand episoadele de rasism din vremurile noastre, esti tentat sa comentezi, cum a facut Dumas cu un maimutoi care-l ironiza cu privire la originea lui umila: “Eu poate ca ma trag din maimuta, dar dumneavoastra domnule, va intoarceti inapoi la ea”.)

Realitatea este ca stiinta se confrunta tot cu opinia comuna, iar aceasta este tot mai putin evoluata decat am putea crede. Noi toti, persoane educate, stim ca Pamantul se invarteste in jurul Soarelui si nu invers, si totusi in viata de zi cu zi ne comportam in acord cu asa-numita perceptie naiva, spunand cu usurinta ca soarele rasare, apune si se afla in inaltul cerului. Dar cate sunt ele, persoanele “educate”? In 1982, un sondaj facut in Franta de revista “Science et vie” dadea la iveala ca, pentru un francez din trei, Soarele se invartea in jurul Pamantului.

Gasesc stirea in “Les cahiers de l’Institut” (nr. 4/2009), unde “l’Institut” este un institut international pentru cercetarea si explorarea asa-numitilor “Fous litteraires”, adica a tuturor autorilor mai mult sau mai putin smintiti care sustin teorii improbabile. Franta se afla in avangarda la acest capitol si in doua editoriale de-ale mele foarte vechi (din 1990 si din 2001) comentam acest gen bibliografic, chiar si cu ocazia mortii celui mai mare expert in materie, Andre Blavier. Dar acum, in acest numar din “Cahiers”, Olivier Justafre vorbeste despre contestatarii miscarii terestre si ai sfericitatii planetei noastre.

Faptul ca inca de la finele secolului al XVII-lea era negata ipoteza coperniciana – si chiar de catre ilustri oameni de stiinta – nu surprinde, dar volumul de studii aparute intre secolele XIX si XX este destul de impresionant. Justafre se limiteaza la opere frantuzesti, dar sunt de ajuns, de la abatele Matalene, care in 1842 demonstra ca Soarele avea un diametru de doar 32 centimetri (de altfel o idee deja sustinuta de Epicur, dar cu 22 de secole inainte), pana la Victor Marcucci, in opinia caruia Pamantul era plat, iar Corsica se afla in centru.

Cat despre secolul XX, rabdare. Dateaza din 1907 “Essai de rationalisation de la science experimentale” de Leon Max (carte tiparita de o editura stiintifica serioasa) si din 1936 “La terre ne tourne pas” a unui anume Raioviotch, cel care adauga ca Soarele este mai mic decat Terra, cu toate ca e mai mare decat Luna (in vreme ce un abate Bouheret, in 1815, ar fi sustinut contrariul). Din 1935 dateaza opera lui Gustave Plaisant (care se defineste drept un “ancien polytechnicien”) cu titlul dramatic “Tourne-t-elle?” (adica, Pamantul chiar se invarteste cu adevarat?) si de-a dreptul din 1965 o carte de Maurice Ollivier (si el un fost elev al L’École Polytechnique) tot despre imobilitatea Pamantului.

Articolul lui Justafre mentioneaza din Franta doar opera lui Samuel Birley Rowbotham, unde se demonstreaza ca Terra este un disc cu polul nord in centru, aflat la 650 km distanta de Soare. Opera lui Rowbotham a fost publicata in opuscul in 1849, cu titlul “Zetetic Astronomy: Earth Is Not a Globe” (“Astronomia Zetetica: Terra nu este un glob”), dar in decursul a 30 de ani a trecut la o versiune de 430 pagini si a stat la baza unei Universal Zetetic Society, ce a supravietuit pana la Primul Razboi Mondial.

In 1956, un membru al Royal Astronomical Society, Samuel Shenton, a fondat Flat Earth Society (Societatea pentru un Pamant Plat) tocmai pentru a duce mai departe mostenirea Universal Zetetic Society. NASA a produs in anii ’60 fotografii ale Pamantului vazut din spatiu, si din acel moment nimeni nu a mai putut nega ca acesta avea forma sferica, dar Shenton a comentat ca fotografii de acest soi puteau insela doar un ochi neavizat: intregul program spatial era o mistificare, iar debarcarea pe Luna doar o fictiune cinematografica ce intentiona sa insele opinia publica cu ideea falsa a unui Pamant sferic.

Succesorul lui Shenton, Charles Kenneth Johnson, a continuat sa denunte complotul impotriva unui Pamant Plat, scriind in 1980 ca ideea unui glob rotitor era o conspiratie impotriva careia s-au batut Moise si Columb. Unul dintre argumentele lui Johnson era ca daca Terra ar fi fost o sfera, atunci suprafata unei mari mase de apa ar fi trebuit sa fie curbata, in vreme ce el ar fi controlat suprafetele lacurilor Tahoe si Salton si n-ar fi dat peste nicio indoitura. Si atunci ne mai miram ca exista inca antievolutionistii?