ULTIMA ORĂ! Încep ninsorile! Care sunt primele regiuni afectate. Anunțul meteorologilor
Marți se adună norii și umezeala crește. Soarele va apărea mai ales prin zonele mai înalte, iar temperaturile maxime vor fi de la 3 la 13 grade, ușor sub cele de luni.
În Dobrogea și Bărăgan încep să se adune norii. Vedem soarele la amiază, așa că ceața se va risipi curând. Temperaturile scad față de luni, când au fost și 15 grade în zona Călărași.
În Moldova sudică și în nordul Munteniei, soarele își face apariția preț de câteva ore. Totuși, dimineață va fi rece, cu ceață persistentă, așa că se face un pic mai frig ca luni.
În nordul Moldovei și în Bucovina este vreme mai bună, deși ceața poate dura câteva ore. Se încălzește puțin și pe timpul nopții.
În nordul Transilvaniei și prin Maramureș nu sunt schimbări. Norii apar trecător, maximele ating din nou 10 grade și doar pe la munte sunt așteptate ceva precipitații, mai exact lapoviță în zona crestelor.
În vestul țării, cerul va fi înnorat și o să plouă din când în când. Ploile sunt slabe și sporadice, însă umezeala persistă și percepem temperaturi mai mici decât cele înregistrate. Pe valea Mureșului se arată soarele.
Soarele apare și în Transilvania, însă după o dimineață cu ceață. Temperaturile ajung la 8 grade ziua și pe la minus 2-minus 3 grade peste noapte.
Umezeala sporește și în Oltenia. Ceața persistă și pe aici, însă în zonele deluroase va fi vreme plăcută. Luni a fost cer senin și s-au atins 11 grade. Azi, temperaturile mai scad un pic.
Se adună norii și în sudul țării. Ceața poate dura câteva ore și pe aici, revine și pe timpul nopții, iar temperaturile urcă până la 10 grade în zona mai înaltă.
Și în București percepem unele schimbări. Luni vremea a fost frumoasă, s-au înregistrat și 13 grade pe la prânz și a fost mai cald în nordul orașului decât în centru. Marți așteptam ceață, atmosfera destul de neplăcută și umedă. Maxima scade destul de mult și o va fi între 6 și 9 grade pe la prânz. Presiunea atmosferică va crește și umezeala persista.
În zonele de munte, prindem vreme mai bună, un pic de soare și lapoviță doar prin Apuseni și în nordul Orientalilor. De mâine încep să apară ninsorile, scrie stirileprotv.ro