UE s-a lăsat înconjurată de conflicte. Pentru că este dependentă de energia exportată de dictatori, Uniunea Europeană ajunge să finanțeze războaie

Problema cu liderii politici autori­tari este că tind să-și întărească și să-și extindă puterea cu orice preț, chiar și cu cel al războiului, iar Uniunea Europeană este în­con­jurată de astfel de personaje de care depin­de pentru liniște, pace, materii prime și energie.

Tobele războiului nu se aud doar din­spre Ucraina. Ecourile războaielor iugoslave s-au întețit la granițele UE. Turcia își dispută teritorii din Mediterana, bogate în gaze naturale, cu Grecia. Conflictul militar dintre Azerbaidjan și Armenia reînvie periodic. Rusia încă mai are militari în Republica Moldova.

Războiul dintre Azerbaidjan și Armenia nu s-a reaprins întâmplător acum, când Rusia este în defensivă în Ucraina, iar UE caută cu disperare surse de energie care să le înlocu­iască pe cele rusești, folosite de Moscova ca armă în războiul economic cu statele euro­pene. Pe de o parte, Azerbaidjan, care are ca principal aliat Turcia, a devenit unul din marii exportatori de gaze naturale ai UE.

Armenia, o țară mai săracă, are ca aliat tradițional Rusia, iar în penultimul puseu al conflictului pentru teritorii aflate la granița cu Azerbaidjanul a încercat să atragă de partea ei Rusia, dar n-a obținut decât o misiune de menținere a păcii rusă după ce episodul de violențe s-a încheiat. Acum Rusia este ocu­pată cu războiul pe care l-a pornit în Ucraina, iar resursele sale armate sunt concentrate acolo. Armenia a cerut din nou asistență militară rusă.

Anul acesta, exporturile de gaze azere căre țările europene sunt estimate să crească cu 30%. În iulie, Comisia Europea­nă a semnat un me­mo­randum de înțelegere cu Azerbaidjan pentru dublarea importurilor de gaze până în 2027.

Acordul prevede și ex­tinderea Coridorului de Gaze Sudic al Uniunii care adu­ce gaze azere prin Georgia, Turcia și Grecia.

Prin urmare, Azerbaidjanul începe să joace un rol principal în securitatea energetică a Europei. Președintele țării este Ilham Aliev, în funcție din 2003. Președinția a primit-o moștenire de la tatăl său, fost ofițer KGB.

Al patrulea mandat l-a obținut prin alegeri câștigate cu 83% din voturi. În mandatul cu numărul trei și-a făcut soția vice-președinte.

Gazele azere ajung în UE prin aliatul Turcia, care între timp a devenit și cea mai importantă țară de pe ruta gazelor ruse către Uniune. Astfel, cea mai mare parte a gazelor pe care Europa le primește dinspre est trec prin Turcia. Această țară are, astfel, șansa de a deveni și ea exportator de energie pentru UE. Săracă în surse energetice pe uscat, Turcia caută gaze și petrol în Marea Egee.

Însă interesele sale acolo se lovesc de cele ale Greciei, stat membru al UE. Ambele țări fac parte din NATO. Recent, pre­ședintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a acuzat Grecia că ocupă insule demilitarizate din Marea Egee și a promis că Ankara va reacționa.

De asemenea, gu­vernul turc susține că armata elenă a deschis focul asupra unei nave-cargo cu nume turcesc în ape internaționale. Paza de coastă a Greciei spune că a tras focuri de avertisment în aer pentru că vaporul respectiv nu s-a oprit când i s-a cerut.

Turcia pretinde că este suverană asupra unor zone din Mediterana de Est, dar în conformitate cu tratate pe care Atena și o mare parte din comunitatea internațională nu le acceptă.

În schimb, UE recunoaște acele ape ca fiind ale Greciei. Tensiunile dintre Ankara și Atena (care-și dispută și Ciprul) au izbucnit cu putere când Turcia a trimis sub escortă militară în ape grecești nave care să caute gaze naturale. Tensiunile s-au agravat după izbucnirea războiului ruso-ucrainean.

Erdogan s-a implicat în aplanarea aces­tuia și a obținut redeschiderea unor porturi din Ucraina pentru exportul de cereale ucrainene. Cea mai mare parte a mărfurilor iau calea Turciei. Aceste exporturi ar trebui să calmeze tensiunile de pe piețele interna­ționale ale cerealelor.

Turcia are interese și în Balcani, dar și Rusia și UE. Principalul interes al Uniunii este ca acolo să fie pace. Însă în Bosnia, liderul politic al sârbilor bosniaci, Milorad Dodik, amenință cu divizarea țării. Dodik este considerat omul-marionetă al Moscovei în Balcani. De asemenea, sârbii bosniaci sunt ajutați de Serbia, care este condusă de Aleksandar Vucic, și el considerat un lider cu tendințe autoritare.

În 1995, când Bosnia era devastată de un război pentru independență față de Iugoslavia (Serbia și Muntenegru), Vucic a declarat că „pentru fiecare sârb mort vom ucide 100 de musulmani“.

Afirmațiile au fost făcute la câteva zile după masacrul de la Srebrenica, în care au fost executați peste 8.000 de băieți și bărbați musulmani bosniaci, devenit un simbol al violenței războaielor iugoslave. Politicianul era atunci parlamentar în Serbia din partea unui partid extremist. A devenit apoi ministru al propagandei în guvernul de la Belgrad.

În timpul războiului din Bosnia a vizitat armata sârbă care asedia Sarajevo. Vucic este, de asemenea, considerat aliat al Moscovei, dar în ultimii ani a încercat să echilibreze această „prietenie“ cu o apropiere de China. Un documentar realizat de Russia Today sugerează că Bosnia ar trebui „denazificată“, potrivit Sarajevo Times.

Dar există și conflictele interne ale UE. Nu au aspecte războinice, dar implică țări conduse de politicieni cu tendințe autoritare. Comisia Europeană a propus tăierea a 70% din fondurile UE destinate Ungariei pentru nerespectarea statului de drept, singura țară din Uniunea rămasă aliată cu Rusia după invadarea Ucrainei. În același pericol este și Polonia.